Cum înțelegem și gestionăm comportamentele copiilor

Loading Map....

Date/Time
Date(s) - 07.03.2017
5:30 pm - 8:30 pm

Location
Filopedia Montessori

Categories


Atunci când copilul vine în viața noastră, pornim într-o călătorie care ne va duce pe multe drumuri ale propriei noastre vieți emoționale, într-o călătorie de cunoaștere și de acceptare a ființei noastre interioare și descoperirea modului în care se dezvoltă ființa umană.
Ca și orice călătorie inițiatică, ea va avea perioade de euforie și bunăstare și perioade când vom întâlni obstacole pe care vom învăța să le gestionăm.
Dacă în primele luni de viață suntem foarte centrați pe ceea ce avem de făcut acum, pe ocrotirea copilului și acceptarea noii noastre vieți, lucrurile se schimba cu cât copilul crește și devine activ în mediul nostru. Datorită unor idei preconcepute, a unor modele învățate sau trăite, reacțiile noastre la comportamentele copiilor diferă de la o vârstă la altă și de la un moment la altul. Câteodată ne este mai ușor să gestionăm ceea ce se întâmplă, câteodată este mai greu si ceea ce facem nu ajută deloc copilul..
Cu toții știm că educația, așa cum o știm noi, pornește de la niște premize clare. Suportând consecințele acțiunilor noastre, învățăm ce este bine și ce este rău.
Dar oare asta este adevărat? Care este variantă care se apropie cel mai mult de inima voastră?

  • Consecințele acțiunilor trebuie să fie aplicate de persoane din exterior sau sunt urmări logice ale faptelor (principul cauza – efect)?
  • Copilul poate să crească un adult responsabil fără pedepse și fără recompense?
  • Trebuie să fim noi cei care le arătăm consecințele acțiunilor lor sau acestea trebuie să rezulte din urmările faptelor?

Toate aceste întrebări sunt în mintea fiecărui părinte. Și fiecare părinte pornește de la premiza că își dorește ce este mai bine pentru copilul lui.
Credem cu tărie în mitul că prin pedepse sau prin recompense, vom putea gestiona comportamentele copiilor și că astfel le oferim o educație corectă, care să îi ajute. ÎNSĂ LUCRURILE NU STAU CHIAR AȘA!

Ce vom discuta la workshop:

  • ce se ascunde în spatele comportamentelor copiilor, ce fel de comportamente apar la fiecare etapă de vârstă

  • care sunt consecințele izolării și ignorării copiilor

  • comportamente greu de gestionat: AGRESIVITATE, MÂRÂIALĂ, SFIDAREA, ASCULTAREA

  • despre recompense și laude

  • despre comunicarea la persoana 1

  • conectarea și importanța acesteia în relația părinte – copil

Când: 7 martie, ora 17:30
Gazdă:  Filopedia Montessori, str. Câmpului 115
Cum: pentru o mai bună organizare a evenimentului, vă rugăm să completați formularul de înscriere pe care il găsiți aici:
Contribuția binevenită este de 50 lei/ persoană.
Vă așteptăm!

Bookings

Bookings are closed for this event.

Share this post