Explorarea – nevoie esențială a copilului

Una dintre cele mai frecvente întrebări de pe grupul nostru Clubul Părinților Conștienți este legată de perioada în care copilul începe să exploreze și să se opună atunci când primește un refuz sau aude NU. De obicei părinții nu știu cum să facă față acestei situații, mai ales că schimbarea vine destul de brusc și dinamica relaționării este în continuă metamorfoză. Câteodată schimbările se produc mult mai repede decât suntem noi pregătiți și strategiile noastre trebuie să se schimbe foarte rapid. Adică să fim foarte flexibili și deschiși înspre copilul nostru.

În perioada 0-3 ani copilul este într-o etapă foarte accentuată de dezvoltare. Din punct de vedere al dezvoltării corpului și creierului este cea mai accentuată perioadă de achiziții. Mersul și limbajul sunt două achiziții esențiale pentru ființa umană și modul în care acestea sunt internalizate poate să determine întreaga dezvoltare a copilului.
Procesul de învățare este compartimentat. Dacă ne uităm la mers, de exemplu, copilul învață să țină capul sus, apoi să se rostogolească, apoi să se târască, apoi să meargă în patru labe și apoi în două picioare. Tot acest proces este unul de încercare și eroare prin care copilul formează conexiunile necesare pentru a ajunge ca mișcările să fie automate și să nu mai necesite efort conștient. Și noi părinții oferim multă susținere, sprijin. Ne conectăm cu ei și ne bucurăm la fiecare etapă trecută cu brio. Fiecare căzătură este un proces de învățare. Știm că acum au ocazia să învețe să cadă astfel încît să nu se rănească, ca prin explorare ei reușesc să își cunoască corpul. Oare de ce uităm de asta când învață alte abilități, mai ales sociale?
După ce este obținută libertatea de mișcare, copilul se poate întoarce spre lumea pe care acum își dorește să o exploreze. Să o simtă, să înțeleagă. Copilul face asta cu ajutorul simțurilor de bază. Cele mai importante simțuri ale copilului în acești ani sunt mirosul, gustul și pipăitul. Acestea îi oferă o informație mult mai detaliată decât auzul sau văzul. Și astfel, tendința preponderentă pe care o vedem la copil este cea de a pune mâna. Pentru a cunoaște. Pentru o dezvoltare complexă, copilul trebuie să aibă contact cu cât mai multe texturi, obiecte pe care să le exploreze și pe care să le integreze în schema cognitivă și sufletească pe care începe să și-o formeze despre lume.
Mai simplu spus perioada 0-3 ani este caracterizată de explorare. Este o lume pe care până acum copilul a vazut-o, dar nu putea ajunge la ea. În același timp, nu avea dezvoltarea motorie pentru a explora diferite spații. Acum când are libertate motorie,  prinde bine în mână și are forța să facă foarte multe lucruri, evident că va dori să exploreze, să cunoască lumea asta imensă în care a venit. Dacă oprim această explorare, îl privăm de dezvoltarea holistică a ființei lui. Explorarea dezvoltă gândirea critică, capacitatea de a face asociații, le dezvoltă motrica fină, îi explică direct și senzitiv situațiile la care se expune, îl învață despre corpul lui și cum se simte acesta în diferite situații. etc.

Explorând lumea reală din jur, copilul internalizează inclusiv trările pe care le are atunci când face aceste lucruri. Trăiri care se vor asocia mai târziu cu majoritatea experinețelor de învățare pe care le vor avea ca și școlari și viitori adulți.

Luând ca exemplu acțiunea de a arunca diferite lucruri pe jos, putem avea două filtre diferite prin care ne uităm la ceea ce se întâmplă. Cel clasic prin care copilul face mizerie sau strică lucruri și trebuie învățat cum să se comporte. Sau, filtrul conștient prin care ne uităm la aceste acțiuni ca învățare, confrome cu vârsta și capacitățile copilului. Copilul înțelege legea gravitației, înțelege cum sună diferite obiecte, ce se întâmplă cu diferite obiecte atunci când ajung pe pământ, etc. Pentru a internaliza aceste informații, este nevoie de repetiție, de testare a teoriei și concluziilor formate. Conexiunile neuronale încă nu sunt stabile și  este nevoie de o perioadă mai lunga pentru a forma scheme puternice care nu mai au nevoie de testare.

Altfel spus, creierul lor se formează. Face conexiuni, trage concluzii și întărește aceste concluzii. Care devin reguli de viață. ȘI aspecte la care apoi nu se mai gandesc, pentru că deja sunt internalizate.
Dacă acum restricționăm această dorință autentică de cunoaștere, ea începe să dispară, asociind învățarea cu frustrare. Sau asociem învățarea cu ce vor sa ne învețe alții, nu cu ce ne intereseaza pe noi.
Dacă devenim atenți la feed-backul pe care il oferim copiilor, vom conștientiza că de cele mai multe ori conține reguli, viziuni proprii asupra situațiilor sau, cel mai des, interdicții de tot felul. Și dacă devenim și mai autentici și ne vom pune întrebarea De ce spun asta, s-ar putea să ne dăm seama că nici noi nu știm. Dar folosim automatisme moștenite la rândul nostru prin activități de învățare stereotipă.
Explorarea nu este doar curiozitate, dar este o nevoie esențială pentru această perioadă de dezvoltare. Pe lângă explorare, copilul mai are nevoie de satisfacerea unor nevoie esențiale explorării. Una dintre ele este sentimentul de securitate.
Securitatea îi oferă copilului acea lejeritate în explorare și în desprinderea de părinți. Ea se dezvoltă, contrar opiniilor clasice, prin crearea unui spațiu de acceptare la care copilul poate apela de fiecare dată când simte nevoia. Pentru ca dansul între aproprierea și desprinderea față de părinți trebuie să aibă un ritm natural, nu unul impus. De multe ori ne grăbim să îî facem independenți, să aibă tot felul de activități departe de casă pentru a se obișnui cu această realitate. Și adevărul este, că majoritatea se obișnuiesc și cooperează. Dar urmele emoționale pe care le lasă desprinderile forțate se vor vedea mult mai târziu. Sau se vor reflecta în comportamente pe care nu le corelăm (forme neconguente de atașament).
Copilul se despinde de părinte atunci când este pregătit, dar întotdeauna are nevoia să revină în spațiul acela sigur de acceptare și îmbrățișare. Iar în funcție de etapele prin care trece, această nevoie se va manifesta mai des sau mai rar (în perioadele de achiziții copii sunt mult mai atașați de părinții lor)
Ce putem face noi pentru a susține copiii în satisfacerea acestor nevoi? Vă ofer doar câteva idei de bază, pentru că vom dezvolta subiectul și în articole mai concrete.

  • putem să creăm un mediu sigur în care copilul să nu aibă parte de foarte multe interdicții (punem deoparte obiecte care nu sunt de joacă, creăm spații concrete în care copiul să aiba acces la tot felul de obiecte din mediul lor natural – linguri, oale, obiecte de uz casnice sigure, iar daca sunt și într-un sertar în care ei le po scoate și băga la loc, satisfacerea va fi foarte mare, intervenim atunic când este un pericol concret pentru bunăstarea lui fizică)
  • în loc să interzicem, putem să însoțim copilul în explorările lui și el să cunoască lumea sub atenta noastră îndrumare. Pentru că lucrurile încercate deja și care nu sunt interzise devin mai puțin atrăgătoare. Și satisfacerea interesului, duce interesul mai departe.
  • păstrăm limitele cât mai simple și mai puține. Nu încărcați copilul cu multe reguli, pentru că nu este capabil să le țină minte. Copilul trăiește foarte mult în prezent, aici și acum și este complet absorbit de ceea ce face sau de ceea ce îl interesează. Așa cp este datoria noastră ca părinți să fim atenți la modul în care organizăm spațiul și timpul copilului. Și nu uitați, că repetarea este esențială pentru ca aceste limite să fie internalizate. Și asta nu se întâmplă de o zi pe alta. Dar necesită multă repetiție
  • încercați să trasați limitele prin afirmații, nu prin negații. Negațiile setează spre refuz.

ex: Papucii rămân la ușă / Locul jucăriilor este în cutii / În casă mergem / Pe scaune stăm, etc

  • modelarea este cea mai activă formă de învățare în această perioadă. Copilul se uită la noi, la ceea ce facem, la ceea ce spunem, la modul în care reacționăm și trag concluzii despre cum funcționează lumea.
  • există momente în care trebuie să spunem NU. Ese foarte importantă să ne asumăm aceste momente și să primim emoțiile copilului atunci când primește acest nu. La vârsta asta încă protestează autentic. Și prin țipete, plâns, împotrivire îți transmit mesajul că ei auemoții puternice pe care nu le mai pot gestiona. Dar nu pot să explice în așa multe cuvinte cum o fac eu, dar folosesc limbajul universal, plânsul. Atunci când ignorăm ceea ce ne spun, îi învătăm că ceea ce spun ei nu conteaza sau nu este important pentru noi. Că ne place de ei doar atunci când ne convine ce spun.
  • aveți grijă și de nevoile voastre ca ființe individuale față de copiii voștri. Aduceți energie în viața voastră pentru a avea deunde oferi. Fiți atenți la aceste echilibru, pentru că el ne ajută să fim mai înțelegători și mai deschiși față de copiii noștri.

Țineți minte că atunci cand doar etichetăm un comportament ca urât, ratăm șansa să înțelegem acel comportament. Cand ne interesează ce spun ceilalti, când ne este rușine de ce face copilul, este vorba despre rusinea noastra. Este un buton care merită explorat. Pentru că acolo este nesiguranță, este experiența adunată de-a lungul timpului, care aînceput cu o etichetare că asta este urât… Și noi doar perpetuam mai departe paternuri disfuncționale. Un părinte care își pune întrebări, care chestionează ceea ce crede și ceea ce simte, care înțelege că emoțiile sunt bune și revelatoare, este un părinte care reușește să se deschidă și să fie un însoțitor de drum extraordinar pentru copilul lui. Și relaționarea cu copilul devine mai ușoară. Doar încercați 🙂

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/plaj%C4%83-copii-fat%C4%83-watts-514842/
https://pixabay.com/ro/pl%C3%A2ns-copii-strig%C4%83t-toamna-572342/

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *