0
0
„Agresivitatea a devenit o etichetă. A le spune băieților că sunt agresivi este o tentativă de a controla punitiv comportamentele cu care nu suntem confortabili. Rareori folosim acest cuvânt în mod pozitiv, astfel încât atunci când numim comportamentele băieților ca fiind agresive deja am prejudiciat modul în care ne raportăm la ei. Copiii își folosesc corpul și își exprimă emoțiile prin împingere, apucare și luptă. Este normal pentru vârsta lor, pentru că sunt în etapa de dezvoltare motrică. Învățătorii și părinții trebuie să îi ajute pe copii să găsească modalități de a rezolva conflictele. Iar problema nu este că copiii au aceste impulsuri, dar este o problemă că noi exagerăm reacțiile noastre” Joseph Tobin, Ph.D, Profesor la Early Childhood Education, Arizona State University
Având un băiat de clasa întâi am avut ocazia să văd în ultima perioadă foarte multe interacțiuni între băieți. Să văd jocurile care îi pasionează, să văd modul în care interacționează între ei și care este dinamica lor, să văd cât sunt de agitați, cât sunt de competitivi, cât sunt de agresivi.
Îmi amintesc și acum o vizită pe care am avut-o acum câteva săptămâni și care a fost cumva definitorie pentru atitudinea mea față de aceste interacțiuni pe care noi le catalogăm ca și agresive.
La vreo jumătate de oră după ce i-am lăsat singuri în cameră să se joace, au apărut amândoi copiii transpirați, roșii la față și cu urme roșii pe la frunte și gât. Evident, i-am întrebat ce au făcut. Mi-au răspuns senini și cu niște ochi strălucitori că s-au luptat. După care au băut apă și au plecat să se joace mai departe.
După acel moment am rămas destul de gândită despre viziunea noastră asupra agresivității și a modului în care vrem să inhibăm părți din noi pe care nu le înțelegem în totalitate sau asupra cărora ni s-a adus o perspectivă exterioară.
Evident că lumea în care trăim acum este o lume mult mai pașnică decât ceea ce am avut până acum la nivel mondial. Există multe zone de pace și ea nu mai este un deziderat chiar atât de depărtat. Se spune că agresivitatea naște agresivitate și am vrut tare să inhibăm acest lucru din ființa umană. Dar ca orice lucru care este doar inhibat și nu gestionat sau înțeles, el iese la iveală de multe ori nu așa cum ne-am dori.
În fanteziile lor, băieții transformă bețele în arme, baloanele în bombe și pixurile în săbii. Ei omoară, mor sau reînvie în câteva secunde, după care trec la alte jocuri la fel de active. Și totuși, foarte mulți părinți se îngrijorează și se întreabă dacă băieții lor sunt normali sau manifestă un potențial agresiv serios.
Michael Thompson povestește în documentarul Raising Cain, că multe mame îl întreabă de ce băieții lor aleargă foarte mult, nu vorbesc și nu ascultă. De ce sunt obsedați să se joace de-a războiul? Ce s-a întâmplat cu băiețelul meu dulce și vulnerabil care mă urma peste tot? Aceasta este o întrebare validă pentru că nimeni nu își dorește ca fiul lor să devină un adult violent. Dar interpretând jocul ca un indicator precoce al violenței înseamnă să înțelegem greșit atât scopul jocului, cât și natura băieților și care sunt de fapt factorii care duc la violență în viața adultă.
Oricine petrece mai mult timp în compania copiilor, va observa că băieții sunt cu adevărat foarte activi și cerințele care sunt impuse de școală legate de timpul cât trebuie să stea nemișcați în bancă sunt contrar naturii lor și nevoii lor de mișcare. Experții spun că nu ar trebui să comparăm băieții între ei, pentru există multe tipologii de băieți, de la foarte activi și competitivi până la cei pașnici, liniștiți care preferă să citească. Și asta este perfect normal și nu vorbește despre cât de bărbați sunt.
Ce înseamnă să fii agresiv?
Agresiunea este o acțiune în forță sau atacul sau comportament ostil, injurios cauzate de frustrare/ În viața reală interacțiunile dintre băieți presupun luptă fizică, porecliri sau jocuri mai agitate care uneori duc și la răni mai serioase. Agresivitatea este parte din natura umană/ Toate ființele umane au în ele capacitatea de a se proteja și a ataca pe ceilalți când se simt în pericol.
De ce băieții devin agresivi? Câteodată băieții sunt agresivi pentru că sunt frustrați sau pentru că vor să câștige. Câteodată sunt doar supărați și nu găsesc altă modalitate de a-și exprima frustrările. Unii se pot comporta agresiv, dar nu sunt agresivi tot timpul.
Un băiat activ nu este neapărat unul agresiv. De multe ori vedem băieți care se joacă agresiv unii cu alții. Aceasta este o problemă doar când lucrurile degenerează. Competiția, puterea și succesul sunt părți componente ale jocului între băieți. Mulți băieți se uită la lucruri din perspectivă competitivă și se joacă chestii de genul eu pot să fac ceva cel mai rapid sau îi auzi cum își compară tot felul de acțiuni. Dar aceste jocuri de putere și dominare nu sunt agresive decât dacă au ca scop să rănească.
Fanteziile nu sunt agresive. O fantezie des întâlnită la băieți este despre cum omoară oameni răi și salvează lumea. Mulți băieți vor lua un covrig și se vor face că împușcă cu el. Dacă un băiat se joacă despre super eroi, s-ar putea să fie perceput ca violent. Dar modul în care ei se uită la situație este că ei fac lumea mai sigură și o salvează de oamenii răi. Acest lucru este normal și nu este un comportament problematic câtă vreme rănește repetat pe alții sau încearcă să controleze ceilalți copii prin dominare. Și câteodată o acțiune care pare agresivă unui copil este de fapt o intenție de invitație la joc din partea celuilalt. Atunci când asta se întâmplă, discut cu cei doi copii despre modul în care percepem diferit acțiunile. Așa se dezvoltă empatia.
Doar un mic procentaj de băieți au un comportament cu adevărat agresiv.
În timp ce toți băieții au un impulsuri agresive normale pe care învață să le controleze, doar un mic procentaj sunt foarte agresivi și au dificultăți cronice de a-și controla impulsurile, spune Michael Thompson. Aceștia sunt băieții care nu fac diferența între fantezie și realitate și lovesc frecvent ceilalți copii. Aceștia nu au destul autocontrol și nu se pot opri din aceste ieșiri agresive. Nu își pot stăpâni furia și au puțin control asupra comportamentului lor fizic și atunci este necesară o intervenție din partea adulților.
Cred că este foarte important pentru noi părinții să încercăm să ne uităm mai relaxat la aceste interacțiuni active ale băieților și să ne reglăm atitudinea în funcție de ceea ce se întâmplă în realitate și nu ceea ce interpretăm noi. Iar intervenția noastră să fie una de susținere dacă simțim că nu a fost confortabil pentru toată lumea.
- Lăsați copiii să se lupte fizic și nu inhibați acest lucru. Când se luptă ei își cunosc corpul și limitele acestuia. Învață până unde pot merge cu forța lor, când doare, când să se oprească.
- Fiți observatori fini și nu exagerați interacțiunile între ei. Lăsați spațiu să se regleze între ei. Așa învață cum să gestioneze conflicte și să construiască relații sincere
- Creați cât mai multe contexte în care să se miște, să scoată energia acumulată
- Atunci când decideți să interveniți, încercați să fiți empatici și să nu judecați prea dur situația. Să oferiși spațiu în care să se exprime și să identificați intențiile din spatele acțiunilor pe care le-ați văzut. Asta deschide oportunitatea unei discuții despre ce simte celălalt, despre pericole și despre anumite limite care simțiți că trebuie trasate.
Încă nu s-a găsit un răspuns concret de ce mulți băieți manifestă un comportament mai agresiv decât multe fete. Se presupune că sunt predispuși la mai multă activare ca rezultat al acțiunii androgenilor în perioada intraunterină. (hormonilor masculini). Și agitația lor nu este o urmare a testosteronului din sânge, deoarece până la pubertate nivelul acestuia este egal la fete și băieți. “Ceea ce știm sigur este că în toate culturile de pe glob băieții se luptă mai mult, fac mai mult mișto unii de alții și sunt mai atrași de putere și dominare, dar nu poți pune semnul de egalitate între aceste comportamente și rănirea cuiva și nici nu le poți considera neapărat motive de îngrijorare” Michael Thompson, Ph.D. Co-Autor, Raising Cain;
Photo by Brandon Morgan on Unsplash
