Acum câțiva ani îl citeam prima data pe John Gottman unde povestește despre modul în care interacțiunile simple între oameni sunt fundamentul unei relații sănătoase. În cartea lui folosește termenul ”bids for connection” . În română aș folosi oferte de conectare. În funcție de cât de rapid percepem oferta de conectare a celuilalt relațiile noastre se pot îmbunătăți considerabil.

 

Capcana acestei povești care sună foarte bine este legată de faptul că fiecare dintre noi facem aceste oferte de conectare prin filtrul propriilor nevoie, experiențe, modele și paternuri. Și nu întotdeauna celălalt ”vede” ce propunem și vice versa… Noi nu vedem ce oferte vin din cealaltă parte. Și aici lucrurile se complică și de multe ori comunicarea cu celălalt ne face să ne simțim de pe planete diferite.

Am făcut această introducere pentru că am vrut să împart cu voi o experiență avută săptămâna aceasta cu copilul care mi-a adus aminte exact de aceste oferte de conectare.

Carol a ajuns seara acasă după o zi de școală și o tură de cățărări. Când a ajuns el acasă, eu eram la el în cameră într-o consultație și toate deviceurile lui erau acolo. Știe că atunci când sunt într-o consultație nu poate intra (har Domnului că e destul de mare să ne putem înțelege, chiar dacă îl enervează serios chestia asta) așa că a avut 40 de minute în care să se conecteze la viața reală, înainte să intre în youtube.

Eu avusesem o zi plină. Eram trează de la 7.30 dimineața, după o noapte scurtă, sport, 5 consultații, mâncare făcută și treburi organizatorice prin casă, plus niște deadline-uri la care nu ajungeam de ceva vreme… Mai aveam de pus niște covoare venite de la curățătorie când am ieșit la ora 20 din consultație. Total pierdută în gândurile mele, obosită și încercând să mp conving că mai trebuie să fac câte ceva și apoi mă pot opri și acea zi nebună să se termine.

Cu toate aceste lucruri în capul meu, ies din cameră și intru în camera mare. Unde copilul meu foarte fericit îmi spune:

– Uite mami, am făcut eu patul și am strâns aici….

Eu mă uit la tot acest peisaj și unicul lucru care îmi trece prin cap este FUCK!!! Eu am lăsat patul desfăcut cu un scop. Și acum trebuie să îl desfac la loc…. Cu un pic de noroc și o fărâmă de rațiune nu spun exact ce îmi trece prin cap, dar trânteasc această frază:

– Puiu, apreciez că ai făcut asta singur. Sunt impresionată. Uite ai pus chiar și pernele. Și ai făcut asta singur. DAR (și aici lumina din ochii lui se stinge și eu anulez tot ce am spus mai sus) eu am lăsat patul desfăcut cu un motiv…

Și instant, m-am apucat să desfac patul… Prinsă în gândurile mele și preocupată doar de ce aveam de făcut.

După vreo două ore !!! două ore !!!! după ce m-am pus pe pat și mi-am tras sufletul m-a pălit.

Ce a făcut copilul și ce am făcut eu….

Nu am văzut oferta lui de conectare. Nu am stat să simt acel moment. Să mă umplu de el pentru că era prima dată când face asta singur…. Și nu e usor pentru el să facă asta. Nu este ușor deloc. Dar el a vrut să mă ajute. Așa cum a știut el…. Și eu nu am văzut…. Am tras un bocet…. Am ieșit la plimbare și pe la 2 noapte ce credeți că fac…. Trezesc copilul să îî spun cât apreciez eu ce a făcut și cât mă bucur pentru reușita lui. Și știu că și el este mulțumit cu asta. Și am văzut…. AM VĂZUT …. momentul lui de conectare. Ajutorul pe care nesolicitat a vrut sa îl ofere.

La 2 noaptea trezesc copilul….

El se uita la mine și spune:

  • Știu, dar oricum ai distrus totul. Și se culcă mai departe….

Nu m-am supărat, nu m-a durut mai tare sau mai puțin…. Dar mă gândesc de atunci la câte momente din astea, cu oamenii din jurul nostru, distrugem…. pentru că nu VEDEM… pentru că NU RESPIRĂM măcar puțin… pentru că nu vedem mai departe de lungul nasului nostru…Dar trîim această fantsamă continuă că tot ce facem noi în această viața este pentru ceilalți.

 

Photo by Tim Mossholder on Unsplash

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *