Interactiunea cu copiii noştri este ca o cardiogramă, cînd pe culmi înalte şi armonioase, cînd în aria frecvenţelor joase, în lipsă de inspiraţie şi cu oboseală acumulată. Acest decalaj este o stare normală a lucrurilor. Totul în natură oscilează între plus şi minus, vară- iarnă, noapte – zi etc, inclusiv noi, fiinţele umane. Înţelegînd acest proces, vom putea să ne eliberăm de simţul vinovăţiei, care apare în urma interacţiunii cu copilul, dintr-o stare mai puţin echilibrată. Toţi avem zile bune şi altele mai puţin bune. În acest context, toată informaţia de parenting conştient, nu trebuie utilizată pentru a ne forţa spre „o mamă ideală”, asta pentru că ne facem doar rău, tinzînd spre ceva ce nu există.
Noutatea bună este că interacţiunile, care ne fac să ne simţim vinovete, au şi o faţadă pozitivă, trebuie doar să ne învăţăm să o recunoaştem.
Ce poate fi bun în faptul că am strigat la copil ?
– am un exemplu concret cum nu trebuie să fac şi ce urmări creeaza astfel de comportament;
– pot să-mi analizez starea emoţională avută în acel moment, pentru a-mi identifica fricile, conştiente sau nu;
– este un exerciţiu excelent pentru ca să mă accept, chiar cînd nu sunt perfectă;
– să pregătesc o strategie pentru viitor, pentru a reduce frecvenţa situaţiilor respective;
– pot să învăţ cum să gestionez, împreună cu copilul, situaţii considerate negative. Să transform o problemă, într-o performanţă.
Atunci cînd ne învăţăm să privim ceea ce ni se întîmplă, nu prin prisma „bine-rău”, ci prin cea a unei provocări de a ne creşte performanţele, lucrurile se vor schimba spre bine, în fiecare zi. Astfel, scopul nostru nu este de a evita conflictele, ci de a ne creşte colecţia de instrumente de gestionare, a lor.
Un truc simplu de realizat: următoarea dată cînd ne simţim vinoveţi, pentru o anumită situaţie, putem să ne întrebăm: „Cum aş fi putut să procedez, dacă aş fi fost Zen, în acel moment?” Astfel comutăm energia mintală de pe autoînvinuire, pe găsire de soluţii. Anume această formulare nu ne obligă la nimic. Nu ne forţăm să ne schimbăm sau controlăm emoţiile (ceea ce necesită efort suficient de mare), ci doar la nivel de presupunere, să vedem ce modalităţi de acţiune ar mai exista. Răspunsurile primite vor fi mai valoroase, decît orice sfat din „cărţi deştepte”, pentru că este creat special pentru noi, în circumstanţe concrete, la nivel de înţelegere care-l avem. Accesînd tot mai des înţelepciunea interioara, aceasta va trece pe regim automat, într-o bună zi. Asta ne va schimba calitatea interacţiunilor cu copii şi respectiv, viaţa.
Şi încă un lucru foarte important – oricît de rău nu ne-am fi comportat cu copiii, acest fapt poate fi compensat prin dăruirea intenţionată a dragostei. În aşa mod, ne asigurăm că greşelile noastre nu vor avea consecinţe de lungă durată. O discuţie sinceră, pe marginea celor întîmplate, scuzele cerute autentic şi explicarea copilului din ce frici a-ţi acţionat la acel moment, va face dintr-o situaţie problemă, o ocazie minunată de a aprofunda şi apropia relaţia cu copilul.
Aşa dar, „Ce aş fi făcut, dacă aş fi fost zen?”