Cum vorbim cu adolescentul din casa noastră

Read Time:13 Minute, 21 Second

Adolescența este o perioada de care ne este frică. Pentru că e prezentată ca un fel de bau bau al relaționării părinte-copil și este o perioadă care a fost complicată și pentru noi. Cu toții ne amintim de noi așa cum eram atunci și fiecare are istoria lui personală despre cum a supraviețuit adolescenței.

Cred că putem să navigăm această perioadă mai simplu, dacă începem să înțelegem ce se întâmplă cu copilu nostru psihic, emoțional și fizic.
Este important să acceptăm că nu putem schimba personalitatea copilului și este necesar să conștientizăm că mediul extern are un impact major în viața lui și este foarte important. Dar modul în care gestionăm ceea ce se întâmplă și modelul de relaționare pe care îl oferim determină cât de rebel va fi copilul și cât de mult va simți că este necesar să lupte pentru independența lui.
În această perioadă noi nu încetăm să fim un model pentru copilul nostru și modul în care ne vom gestiona emoțiile, modul în care vom modela respectul, câtă libertate, conectare și intimitate vom oferi ne va ajuta să avem relații satisfăcătoare și să trecem cu bine peste această perioadă.
Independența nu se măsoară în cât de departe stă copilul adolescent de părinte, dar se măsoară în cât de capabil este copilul să analizeze critic situațiile, să ia decizii conștiente și cât de capabil este să își gestioneze stările. Noile cercetări ne arată că acei copii care au o relație apropiată cu părinții lor în adolescență, sunt cei care manifestă toate aceste abilități menționate anterior. Și ne mai arată că modul în care am construit relația cu ei, se va manifesta acum în cea mai concretă forță. Aici putem măsura cât de bună treabă am făcut cu copilul la vârsta copilăriei.

Adolescenții au nevoie de noi, chiar dacă nu ne arată pe înțelesul nostru. Pentru că acea dorință de devenire și de creștere este într-un continuu dialog cu nevoia noastră de a ne simți parte din ceva și de a avea oameni care să ne sprijine.

Haideți să ne invităm copiii să ne folosească ca resursă emoțională până sunt gata să facă asta de sine stătător. Pentru că de multe ori lăsăm adolescenții să mute dependența și nevoie de apartenență, în-afara familiei și asta poate avea rezultate dezastruoase. Tinerii renunță la foarte mult din ei în căutarea proximității de care simt că au nevoie, lovindu-se de realitatea dură a faptului că ceilalți adolescenți nu sunt capabili să le ofere ce au nevoie. Și dacă noi nu suntem disponibili să le oferim asta, vor căuta autorități externe să le umple acest vid de conectare și apartenență.

În această viață suntem expuși la multe situații periculoase. Dacă nu avem ocazia să exersăm discernământul propriu, nu putem învăța cum să facem față de sine stătător acestor situații.
Este foarte complicat pentru părinți atunci când își asumă responsabilitatea pentru ceea ce i se întâmplă copilului. Pentru că prezența noastră nu poate fi permanentă și scopul nostru este să înzestrăm copiii cu uneltele necesare pentru a înțelege conștient ceea ce li se întâmplă.

De ce apar comportamentele de risc în adolescență? De ce unii copii sunt parcă mai predispuși înspre situații periculoase sau intră în depresie. Motivele sunt complexe si mai jos vă ofer câteva drumuri pe care să le analizați.

acei copii care au fost crescuți într-un mediu mult prea autoritar, în care cerințele au fost mari, dar nu au primit sprijinul de care au avut nevoie pentru a împlini acele așteptări. Dacă simți că există prea puțină libertate în viața copilului, încercați să analizați unde mai puteți ceda, cum ați putea să îi oferiți mai multă încredere și spațiu pentru ca el să ia decizii și să experimenteze această abilitate.
Sunt acei copii care nu au avut parte de o structură concretă a relaționărilor și nu au internalizat importanța regulilor și de ele ne ajută să funcționăm în această lume. Dacă simțiți că a existat prea multă permisivitate și acum nu mai știți cum să trasați niște reguli, începeți să vedeți cum aduceți mai multă constanță în acțiunile voastre și cum puteți implica adolescentul în procesul de stabilire a regulilor.
Stabilitatea familială este o piatră de temelie în modul în care copilul se va forma. Relațiile abuzive, consumul de alcool, distanța fizică față de părinții structurează o lume în care copilul nu se simte în siguranță.
Atunci când copiii nu au unde să își exprime stările emoționale și stările lor emoționale nu sunt acceptate și validate, ajung să nu mai înțeleagă ce simt și cine sunt cu adevărat și caută diferite modalități prin care să umple acel gol emoțional.
Atunci când modelăm relații bazate pe condiționarea dragostei sau încercăm să obținem comportamente dezirabile prin satisfacerea unor dorințe imediate, adolescentul va fi foarte influențat de acele persoane care îi vor oferi această relație iluzorie a acceptării necondiționate și va căuta să își satisfacă imediat aceste nevoi, pentru că toleranța lui la frustrare este foarte scăzută. Este foarte simplu să manipulezi emoțional persoane care sunt într-o continuă căutare și dorință a cuiva care să le ofere acea dragoste după care au tânjit atâta timp.
Modelul de relaționare este preluat instinctiv de copii. Cât de mult comunicăm în familie, cât de deschis și conștient vorbim, cât de mult îi implicăm pe copii în deciziile familiei, va fi pus în practică mai târziu de adolescent. Dacă nu avem foarte multă comunicare, deschidere, implicare, el va prelua acest model și va fi foarte greu să schimbăm regulile jocului din mers.

Părinții adolescentului pot să jongleze aceste nevoi aparent discordante prin câteva strategii care să îi ajute să înțeleagă ce acțiuni au de făcut sau ce fel de ajutor pot oferi.

Este important să ne construim niște strategii de gestionare a situațiilor care pot apărea. Atunci când ne pregătim pentru ceea ce urmează să se întâmple, dar nu reacționăm impulsiv atunci când a avut loc situația, ne poate scăpa de multe momente în care nu suntem mândri de noi. Astfel, aș începe de la o întrebare foarte simplă. De ce copilul meu se comportă așa – asta mă ajută să analizez situația din mai multe perspective și să încerc să mă uit la problema și din perspectiva copilului. Aș continua cu întrebarea despre ce mesaj aș vrea copilul meu să primească, ce fel de comportamente, reacții ar fi dezirabile în acel moment și aș încheia raționamentul cu întrebarea cum aș putea să îl ajut pe copilul meu să ajungă la un rezultat prin care să învețe să gestioneze mai bine situațiile.
Pentru a răspunde la aceste întrebări este nevoie să fim conectați la viața copilului. Conectarea cu un adolescent nu se mai face atât de ușor ca în copilărie
Acum este nevoie să îi permitem copilului să își exerseze propria judecată, să fie el însuși, pentru ca să nu simtă că este necesar să te excludă pentru a-și dobândi independența. Nu impune școli, activități, preocupări de care tu crezi că sunt importante. Pentru că îl punem pe adolescent în ipostază de a alege între noi și dorințele lui. Și la această vârstă adultul pierde detașat.
Pentru a putea stabili o linie de comunicare cu copilul, este indicat să ne uităm la modul în care comunicăm cu el. Dacă vorbim prea mult, dacă nu avem răbdare să ascultăm, dacă ne impunem, dacă emitem judecăți sau sărim repede cu sfaturi, pierdem o ocazie foarte importantă de a-i oferi adolescentului acea senzație de importanță, acea posibilitate de analiză proprie și îl determinăm să intre în defensivă. Pentru că indiferent de cât de bun este mesajul tău, atunci când îi oferi sfaturi îi transmiți mesajul că el nu este capabil să rezolve probleme de sine stătător. Încearcă să devii un bun ascultător. Pentru că vei descoperi că adolescentul tău va reveni la tine.
De multe ori noi vrem să comunicăm cu adolescentul în termenii noștri și la ora care ne convine. Dacă devenim flexibili și suntem atenți la semnalele copiilor, vom găsi acele momente propice când vom avea parte de mai multă disponibilitate. Un ceai la 12 noaptea, în liniște și cu o conversație lejeră, poate face minuni. Pentru că se știe că ritmul adolescenților este unul mai nocturn, așa că în loc să luptăm cu asta, putem să profităm. Pe termen lung vom avea numai de câștigat.
În loc să negăm lumea în care trăiesc, mai bine să încercăm să facem și noi parte din ea. Scrie sms-uri, ascultă muzica care îi place, onorează lucrurile care îi fac plăcere, lasă-l să își aducă prietenii acasă, uitați-vă la filme împreună, analizați ceea ce ați văzut acolo, încercați să petreceți timp împreună în termenii copilului.
Încercați să aveți activități săptămânale împreună (ajută foarte mult activitățile mamă-fiică, tată-fiu). Pentru că prin aceste activități ne conectăm cu copiii și, chiar dacă opun rezistență, ei se hrănesc spiritual din aceste experiențe.
În loc să evitați anumite teme de discuții, încercați să fiți sinceri și autentici. Pentru că ei au capacitatea să vă uimească. Încercați să evitați interogatoriile. Încercați să vă axați pe ce simt, pe ce au experimentat. Puteți să veniți cu experiențe personale din adolescență. Să vorbiți despre propriile frici, trăiri, situații. Asta ii ajută să se identifice. Nu transformați aceste relatări în predici sau învățăminte, pentru că asta trezește rezistență.
Un copil care are ocupații cu sens, este un copil care are posibilitatea să își dezvolte stima de sine, încrederea și să exerseze măiestria. Pentru asta este important să îi permitem copilului să facă ceea ce îi place, să nu îi încărcăm programul intelectual prea mult, pentru că el are nevoie de libertatea de a experimenta grupul, distracția.
Atunci când copilul greșește (a greși este o parte din procesul de învățare, dar nu ceva pentru care să fim trași la răspundere), analizați împreună ce s-a întâmplat. Discutați despre asta, oferiți sprijin. Puteți vorbi despre îngrijorările voastre, despre ceea ce simțiți, că aveți nevoie să fiți siguri că știe pe viitor cum poate să gestioneze anumite situații.
Conversațiile de genul: atunci când nu îmi răspunzi la telefon, mă îngrijorez foarte tare. Am nevoie să știu că ești în siguranță. Crezi că am putea găsi o soluție împreună prin care amândoi să fim satisfăcuți și să evităm astfel de situații? Atunci când vorbim despre ceea ce simțim, dar nu acuzăm sau judecăm, celălalt este mult mai predispus înspre colaborare. S-ar putea ca de cum înainte să devină mai prezent la telefonul lui, poate va fi de-acord să scrie un sms în care să spună că este în regulă/ Soluții sunt multe. Important este să fim deschiși să le găsim.
În viață se pot întâmpla multe lucruri. Dacă îi hiperprotejăm nu le facem un serviciu foarte mare. Dacă îi ținem departe de realitatea noastră ei nu se pot adapta armonios la ceea ce se întâmplă. Si cu cât vor crește, informația nu va mai veni de la noi. Lumea online la care au acces acum este foarte ofertantă. Și capcanele pot fi multe. Pe cât de interesantă este, manipularea care are loc la nivel virtual este un fenomen care crește din ce în ce mai mult. Și este un fenomen pe care încă nu îl înțelegem până la capăt.
De asta credem că este foarte important să comunicăm deschis cu copiii noștri. Să avem o abordare deschisă, curioasă și aplecată înspre ascultare. Dacă dorim să abordăm anumite subiecte, putem avea mai multe strategii. Putem găsim situații, filme, experiențe de viață prin care să exploatăm semnificațiile unui anumit subiect (de exemplu dacă dorim să discutăm despre balena albastră, dar nu vrem să numim jocul – încercăm să identificăm care sunt probleme legate de acest joc și cum putem atinge aceste probleme, fără a denumi exact jocul). Putem găsi o poveste din adolescența noastră în care ne-am simțit vulnerabili și triști și putem provoca copilul cu întrebări legate de cum ar proceda el într-o astfel de situație. Putem alege un film despre bullying online și prin asta să explorăm ce simt copiii marginalizați, cum pot fi ajutați, de ce cred ei că se lasă supuși unor astfel de tratamente din partea celorlalți. Încercați să nu oferiți soluții de-a gata sau sa țineți predici.
Aveți răbdare să ascultați copiii. Puteți la un moment dat să îi întrebați despre fricile lor. Dacă au simțit vreodată anumite frici și cum au trecut peste ele. Astfel de discuții îi ajută să analizeze prin ceea ce trec, să pună în cuvinte ceea ce simt și să aibă un spațiu sigur în care să exploreze aceste gânduri. Este foarte important interesul pentru părerea lor, sa-i încurajăm să se exprime, să își pună întrebări și să se gândească un pic la subiect, să nu folosim întrebări care sugerează răspunsuri. Să putem să ascultam nu doar cuvintele lor, ci și emoțiile pe care le manifestă când povestesc. Li să le oferim un context.
Prezența voastră discretă vă poate ajută să identificați anumite stări ale copilului. Încercați să faceți o analiză a vieții lui. Fiți obiectivi, aduceți-vă aminte despre cum a fost adolescența voastră și ce ați fi avut nevoie în acele momente. Care erau preocupările voastre importante. Ce vă îngrijora, ce vă crea anxietate? Stările de tristețe sunt normale. Și adolescenții sunt triști de multe ori. Pentru că trec printr-un proces de maturizare care de foarte multe ori este complicat. Și noi nu oferim destulă importanță experiențelor prin care trec. Copilul manifestă anumite comportamente atunci când trece prin situații foarte complicate: este retras, este obosit, nu mai are același cerc de prieteni, are o atitudine indiferentă față de lumea înconjurătoare, petrece foarte mult timp online și vechile lui preocupări nu mai sunt interesante. Până să ajungă să aibă comportamente serioase de risc, el transmite aceste mesaje de ajutor. Când le vedem este important să comunicăm mai mult, să identificăm ceea ce îl supără. Dacă simțiți că aceasta tristețe este mai serioasă, cred că ar fi de mare ajutor să apelați la un specialist care ar putea să vă ghideze mai concret acțiunile pe care le puteți face. Important este să identificați semnele și să apelați cu încredere la un specialist. Pentru că intervenția timpurie poate face minuni.
Pe lângă dialog, încercați să observați dacă copilul are simptomele asociate depresiei, dacă este mai senzitiv, are mai puțină energie, dacă există schimbări la nivel de somn și alimentație, iritabilitate, retragere din viața socială, lipsa de interese și bucurie de la activitățile pe care le are. Depresia este cauza principala pentru care copiii devin vulnerabili. Părinții nu pot face mai mult decât sa relaționeze deschis cu copiii lor, sa le ofere încredere si sa ii asigure ca o sa fie acolo ca sa ii susțină dacă vor avea nevoie de ajutor;
Greșelile de comunicare vin din încercarea de a-i corecta, de a le oferi soluții gata, de a ști ceea ce au nevoie, de a le impune păreri, de a nu avea încredere ca ei pot sa facă față vieții. Orice discuție trebuie începută de pe poziția de respect pentru a nu leza demnitatea copilului. Este o sarcina dificila de a te abtine sa rezolvi, sa zici, să știi si să îl intrebi pe el cum crede ca trebuie de procedat si de oferit pareri fara a impune autoritatea parintelui si a experientei de viata. Experienta lui este valida, il pregateste de viata. Rezistenta copiilor fata de parerea parintilor vine din faptul ca ei nu se simt ascultati. Atunci când ai suficient spatiu sa te exprimi si parererea ta e luata in calcul, nu exista necesitatea de a rezista.
Sa faceți relația cu copilul vostru o prioritate, sa fiți acolo, sa ii arătati ca va interesează el, viata lui, tristetea lui. Nimic nu convinge mai bine decât prezenta. Sa căutati suport emotional si informational. Sa ii spuneti copilului, sa il asigurati ca indiferent de ceea prin ce trece sau a trecut, vreti sa il sustineti, ca nimic nu e un capat de lume, ca orice are o solutie.