0
0
Ați observat ce fel de stare aveți când lucrurile merg bine, sunt în flow? Ce credeți că influențează semnificativ modul în care performăm și calitatea lucrurilor pe care le facem? Poate vă gândiți că fericirea sau odihna sau pasiunea sau cât de tare vă place ce faceți. Răspunsul este Da (chestie învățată de la un om fain care a pus o amprentă serioasă în viața mea). Și acestea fac parte din starea de flow. Dar există un ingredient fără de care flow-ul acesta nu ar exista….
Creierul nostru este un organ fantastic pe care abia acum începem să îl studiem. Și mai avem un drum lung de parcurs până vom înțelege întreaga lui funcționalitate. Dar, ceea ce am înțeles până acum, aduce deja multă perspectivă asupra dezvoltării omului și ne poate susține în demersurile noastre empirice despre cum ar trebui să dezvoltăm, educația, de exemplu.
Un lucru foarte important pe care l-am descoperit este că creierul nostru are 3 părți distincte care se dezvoltă diferit până la 24 de ani. (această vârstă tot crește pentru că este tot mai evident că creierul nostru este un organ în continuă transformare).
Aceste părți distincte au responsabilități foarte diferite, dar care atunci când lucrează integrat, avem acea stare de flow, de curgere pe care ne-o dorim. Vestea proastă este că părțile responsabile de supraviețuire, de declanșarea sistemului de alarmă al creierului și de scanare a mediului pentru pericole, împreună cu zonele responsabile de emoții se dezvoltă primele (cu unele ne naștem, unele se dezvoltă în primele luni de viață). Iar părțile responsabile de înțelegerea logică a lucrurilor și gestionarea rațională a impulsurilor care vin din zonele primare și limbice, se dezvoltă pe parcursul multor ani ? .
Vestea bună este că aceste zone responsabile de gestionarea rațională a mediului pot fi înlocuite de noi, părinții ? Noi suntem cei care putem și este necesar să ne asumăm acest rol, pentru a-i ajuta pe copii să navigheze lumea înconjurătoare.
De ce este nevoie să facem asta? Pentru că cel mai important ingredient de care avem nevoie pentru a ne dezvolta la potențial maxim este SIGURANȚA.
Știu, pentru unii ar putea fi surprinzător, dar dacă nu ne simțim în siguranță nu putem explora, nu putem crește, nu putem învăța. Pentru că atunci când suntem stresați creierul nostru este inundat de hormoni care afectează dezvoltarea zonelor responsabile cu cogniția și controlul.
Starea de siguranță ne face să avem un echilibru emoțional, să avem o minte mai lucidă care reușește să gestioneze frustrările din mediul înconjurător și să regleze sistemul nostru limbic, aflat într-o permanență stare de alertă, scanând lumea și căutând pericole de care trebuie să se apere.
Având în vedere istoricul lumii în care trăim, cred că este normal ca limbicul nostru să nu fie foarte conștient că lumea s-a mai schimbat. Destul de mult și nu cu foarte multă vreme în urmă. Acum 70 de ani aveam al doilea război mondial în 20 de ani. Iar modul în care se schimbă societatea și rapiditatea cu care se întâmplă, nu se oglindește în rapiditatea cu care omul se adaptează conștient la mediu. Schimbările majore prin care trecem contribuie de fapt la sentimentul de nesiguranță în care trăim, tocmai pentru că, antropologic, avem un creier axat pe supraviețuire, cu foarte multă experiență și un creier rațional care este cam tânăr și cu experiență mai puțină.
Revenind la siguranță. Acest sentiment de siguranță este ceea ce fundamentează modul în care ne raportăm la lume și el este puternic influențat de experiențele trăite de copil în primii ani de viață. Având în vedere că un copil nu are încă dezvoltat creierul rațional și abia își formează imaginea despre lume, abia pune semnificații la ceea ce vede în jurul lui (semnificații care capătă sens rațional după 6 ani, până atunci având mai mult semnificații emoționale), sistemul limbic de care vorbeam mai sus este în alertă maximă. Cel mai mult se activează atunci când în viața copilului se întâmplă schimbări: tranziții între etapele de dezvoltare, schimbarea casei, schimbarea unor rutine zilnice, întoarcerea părintelui de referință la serviciu, începere grădiniței, apariția unei bone, apariția unei frate sau soră.
Aceste evenimente importante îl scot pe copil din zona de echilibru emoțional, creează o furtună de stări și emoții la care nu poate să le confere un sens și reacționează instinctiv, din mecanismul de apărare cu care ne naștem toți.
Astfel copilul devine agresiv sau face tantrumuri sau devine sfidător sau refuză să facă lucruri care înainte îi plăceau. Toate aceste comportamente sunt mesaje despre starea lui interioară. Cu cât mai repede înțelegem aceste lucruri, cu atât ne vom ușura și viața noastră și vom acționa din intenția de a ajuta copilul să se regleze emoțional.
Dacă reacțiile noastre la ce face copilul vin din emoție și frică personală (strigăm, îl lovim înapoi, îl forțăm, îl ignorăm, îl pedepsim), obținem doar că îi acutizăm copilului starea de alertă și îi transmitem de fiecare dată mesajul că lumea asta nu este sigură. Starea de echilibru si de reglare emoțională nu vine din frică (așa cum puteți testa pe voi), dar vine din zona de liniște și de încredere. Din zona în care știi că cei din jurul tău sunt de partea ta și îți oferă sprijin să faci față la ce se întâmplă în jurul tău.
Pentru că încrederea este motorul care ne duce mai departe. Frica și nesiguranța ne blochează, ne forțează să facem compromisuri cu noi înșine. Și mai ales accentuează exact lucrurile alea care ne sperie foarte tare la copiii noștri. Și agresivitatea nu va dispărea. Dar va căpăta o formă latentă până când va avea unde să se manifeste, până va găsi mediul unde se poate descătușa. Și uite așa apare bullyingul, de exemplu.
Agresivitatea copiilor noștri, cea care apare la 2-3 ani și se menține până spre 6 ani, este aproximativ normală și specifică schimbărilor majore prin care trece copilul încă de la naștere. Agresivitatea specifică bullyingului este agresivitatea latentă care a fost inhibată mecanic prin dresare parentală. Dresarea asta ne oferă liniștea de moment, dar ne setează spre eșec atunci când nu mai putem folosi aceleași pârghii cu care eram obișnuiți până atunci. Atunci când copilul scapă de controlul parental și găsește scenă unde să se manifeste, unde să se simtă puternic, unde să își scoată frustrările adunate atunci când tot ce avea nevoie era să se simtă în siguranță.
Prima întrebare pe care o adresez atunci când vreau să decid cum gestionez un comportament al copilului meu este: Ceea ce fac îl face să se simtă în siguranță? Dacă răspunsul este nu, atunci înseamnă că mai trebuie să reflectez.
Photo by Alina Grubnyak on Unsplash
