Pe cine iubești mai mult?

Știți întrebarea aia din copilărie pe care mulți dintre noi o primeam? Pe cine iubești mai mult? Pe mami sau pe tati?
Suntem foarte preocupați de acest mai mult…. Vrem să cuantificăm, să știm că suntem cei mai importanți, să ni se spună asta cât mai des. Cuantificăm relații: cel mai bun prieten, cea mai bună prietenă, doar prietenă, pe fostul/fosta l-am iubit mai puțin sau mai mult, colegă mai bună sau mai puțin bună…. Căutăm să fim cel mai bun pentru cineva.
De ce? explicațiile sunt multe și multe iși au rădăcinile în copilărie când am primit dragostea condiționat sau când am fost comparați cu fratele/sora/colega…. Sau poate aceasta este dinamica cu care venim pe pământ. O reminiscență a unei lumi în care pur și simplu eram, fără să existe termen de comparație.
Ducem această comparație atât de departe încât ajungem să scriem cărți despre cum să nu îți iubești copilul mai mult decât partenerul. Sau facem traininguri unde le povestim părinților despre cum există o ierarhie a importanței fiecăruia în familie: tata, mama și apoi copiiii. Sau traininguri despre cum să prioritizăm copilul întotdeauna.
Ceea ce am observat eu de-a lungul a opt ani de când este Carol în viețile noastre, este faptul că aceste lucruri se întâmplă organic. Copilul vine pe lume și este neajutorat. Nu poate supraviețui fără noi. Și corpul nostru și sufeletescull nostru este dedicat acestui copil care trebuie însoțit și susținut ca să cunoască lumea, Această perioadă de dependență totală a copilului dureaza aproximativ 3 ani. Dacă discuți cu mamele, vezi un pattern de deschidere spre lume pe la această vârstă. Când apar și alte dorințe și nevoi.
În această perioadă el este prioritatea. Apoi încet lucrurile se schimbă, copilul se desprinde și se îndreaptă spre lume și nu mai are nevoie de atâta grijă și atenție. Și noi ne îndreptăm atenția spre noi și spre partener. Cu cât copilul crește cu atât avem mai mult timp pentru noi și pentru partenerul de viață. Deja ce alegem să facem cu acel timp, este altă discuție.
Înainte să apară copilul, am fost trup și suflet pentru partener. Am trăit indragosteala, importanța, timpul petrecut împreună, când contam doar noi.
Ceea ce am vrut să spun cu toată treaba asta este faptul că noi vrem să compară merele cu perele. Iubirea pe care o avem față de copil este diferită decât cea față de partener de exemplu. Nu este mai multă sau mai puțină. Dar este diferită. Copilul este un contract pe viață și poate chiar după. Este o relație din care nu poți să ieși că te-ai supărat, săturat, că nu îți satisface nevoile. Și de asta nu o poți compara. Relația părinte-copil este cea mai puternică relație de pe pământ. Aici nu există divorț. Chiar dacă noi credem că ne putem desprinde. Nu există înlocuitor….
Natura a făcut ca aceste lucrui să fie organice, să rezulte unele din altele. Cuantificarea este o treabă a rațiunii. Nu a sufletului.
Nu ierarhizarea asta prostească ne va aduce mai aproape de partener sau va menține familia. Dar conștientizarea de sine, înțelegerea acestor dinamici, comunicarea autentică, înțelegerea furstrărilor, satisfacerea nevoilor, ieșirea din acest patern de gândire în care celălalt este responsabil pentru fericirea mea.

sursa foto: www.unsplash.com

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *