Eram ieri la masaj și mintea mea nu se putea opri.
#Gânduridinviațareală
Așa că am lăsat să meargă gândurile și să văd ce îmi povestesc. Ce narativ se desfășoară în capul meu atunci când ar trebui să mă relaxez și să mă bucur de moment. Mai ales atunci când nu e distras de exterior și de stimulări artificiale pe care le aducem în viața noastră pentru a încerca să ne detașăm de disconfortul acestor gânduri și trăiri.
„Oare de ce nu reușesc să scriu mai mult. Poate ar trebui să îmi notez lucrurile care îmi trec prin cap având în vedere că le uit”
„Oare ar trebui să scriu despre zona de confort că mă disperă modul în care se vorbește despre asta”
„Ar trebui să nu fac masaj de relaxare. Ce sens are dacă nu lucrăm pe ceva concret. E ca și cum pierd vremea aici fără să fac ceva cu folos”
„Faza asta în care devalorizăm odihna și relaxarea sigur vine din moștenirea comunistă. Atunci când ne relaxăm se întâmplă acel spațiu în care trebuie să simțim ceea ce este în noi cu adevărat. Dar când suntem ocupați permanent nu mai există spațiu pentru ce simțim”
„În spațiul estic am ieșit din spațiul supraviețuirii de bază de vreo 35 de ani doar. Pentru noi a avea grijă și de alte nevoi decât cele de bază este un concept pe care abia acum îl învățăm. Deocamdată este ceva extrem de nefamiliar”
„Am vorbit așa de puțin zilele astea cu Carol și asta mă deranjează tare. Că parcă nu reușim să ne sincronizăm și nu sunt atât de disponibilă atunci când are el nevoie…”
„Poate ar trebui să mă concentrez la faptul că acum îmi masează tălpile. Să mă conectez la acest moment de plăcere. Parcă mă sabotez singură și nu îmi dau voie să mă simt bine.”
„Suntem o societate care a adus hiper performanța constantă la nivel de normalitate. Și de asta avem această epuizare generală”
„Oare va exista o perioadă în lumea asta în care mamele vor reuși să se conecteze la tot efortul pe care îl fac și să realizeze cât de epuizant este, în loc să se simtă vinovate de fiecare dată când nu mai pot așa cum ar trebui să poată”
„Trebuie să ne gândim cum să promovăm grupul de clasa a VIII-a mai departe”
„Nu știu cu ce să mă îmbrac deseară la teatru. Am un dulap de haine și eu tot simt că nu am cu ce să mă îmbrac. Trebuie să fac ordine în dulapul ăla și nu am chef”
„Așa m-am săturat să simt presiunea asta interioară legată de tot ce am de făcut”
„Zona de confort este motivația noastră de a mai trage de noi atunci când nu mai putem. O folosim ca un fel de shaming pentru a mai genera niște energie să prestăm într-un anumit fel.
Dar zona de confort nu este acolo unde ne este bine. Dar acolo unde este familiar. Și în noi există o discrepanță reală între ce consideră raționalul nostru că înseamnă bine și ce consideră bine sistemul nostru de supraviețuire”„Faptul că glorificăm de fiecare dată când mai putem un pic este un mecanism atât de pervers, încât orice moment de odihnă este un moment de eșec”
„Să îți revii dintr-un burn-out durează ani de zile. Și încă nu am cunoscut o mamă care să nu treacă prin asta. Așa că sunt foarte curioasă cum rezolvă unii asta în 2 ședințe de consiliere. Mai ales că avem atât de multă rezistență la a vedea realitatea.”
Au mai fost câteva gânduri despre cum ar trebui renovat apartamentul și eu nu am chef. Despre clientele mele, despre alegerile mele în viață și criza politică în care suntem.
Nu prea am avut gânduri despre ce fac eu bine, despre cum e când mă simt bine, despre ce îmi reușește și despre cât de fain este că sunt la masaj. Au fost câteva răzlețe și cam atât.
Realitatea este că de cele mai multe ori mintea noastră așa funcționează. Și pentru a o putea opri avem nevoie de artificii exterioare. De asta suntem dependenți de #scrolling. Pentru că scrolling nu mai este o pierdere de vreme. Dar un mecanism de supraviețuire.
Într-o lume care ne copleșește. Care a devenit mult prea imprevizibilă. Și suprastimulantă. În care informația se schimbă prea repede și nu mai există consens. Într-o lume în care nu mai știi ce este real și ce nu, scrolling este un comportament de liniștire.
Pentru că dincolo de imaginile perfecte pe care le vedem online, avem atât de multă depresie, copleșire, tristețe, judecată de sine, presiune și mult, multă nefericire și singurătate.
Și foarte multă alienare.
Și am scris despre asta pentru a combate credința asta din ce în ce mai impregnată că la toți ceilalți le iese să mediteze, să se conecteze la sine și să fie cea mai bună versiune a lor (am alergie la această frază).
Și nu este adevărat.
Și faptul că ție nu îți iese să fii așa constant, nu este un eșec.
Este modul în care funcționăm pentru că încercăm să supraviețuim unei lumi la care nu suntem adaptați și pe care nu o înțelegem.