Date/Time
Date(s) - 28.03.2018
5:30 pm - 9:30 pm
Location
Burtica Mea
Categories
Ce: Știți acel moment când vă propuneți să aveți o conversație decentă, pentru care vă pregătiți serios și acum aveți siguranța că totul se va termina calm și veți reuși să vă transmiteți mesajul dorit? Și dintr-o dată vă treziți în mijlocul unei furtuni emoționale care simțiți că nu o mai puteți controla? Și nici măcar nu știți cum ați ajuns în acel punct?
Ei bine, astfel de momente nu sunt unice și de multe ori apar atunci când ne așteptăm mai puțin. Poate că pe parcursul vieții noastre de adult am învățat cum să mascăm aceste momente sau cum sa reparăm ceea ce a declanșat acea furtună emoțională, dar ceea ce nu am făcut aproape niciodată este să încercăm să o înțelegem. Să vedem de unde vine, ce o susține în acea stare de latență și nu o face controlabilă. Să încercăm să o aducem în conștientă și să vedem ce ne spune, ce mesaje vrea să vedem. Ce trebuie să vindecăm.
Emoțiile sunt un subiect foarte important în multe conversații și în multe domenii. EQ a ajuns să aibă în rol decisiv în multe aspecte ale vieții noastre și este un predictor important în modul în care se va dezvolta o persoană.
Această atenție deosebită a venit imediat și cu o presiune socială prin care suntem îndemnați permanent să gândim pozitiv, să lăsăm emoțiile negative și să ne axăm pe cele pozitive, suntem îndemnați să trăim acum în prezent și există o grămadă de traininguri despre gândirea pozitivă.
Gândirea pozitivă este necesară, stresul este un factor care ne afectează organismul și sistemul imunitar. Dar ea nu este scopul în sine. Și atunci când această presiune ne face să nu ne trăim viața emoțională autentic, nu cred că avem un rezultat mai bun decât atunci când le ignorăm.
Autenticitatea și împăcarea cu emoțiile noastre este un scop mai realist și mai palpabil. Pentru că emoțiile nu sunt aici să ne facă doar să ne simțim bine, dar sunt aici să ne ajute să ne adaptăm.
Daniel Goleman spune că atunci când suntem în echilibru în stările noastre emoționale, aducem echilibru și în relațiile pe care le avem.
Este foarte important să înțelegem că echilibrul emoțional se dezvoltă în timp și necesită o bună practică și conștiență a propriilor noastre emoții.
Vă invit la acest atelier să descoperim lucruri despre viața noastră interioară, despre modul în care funcționează emoțiile și modul în care povestea noastră biografică ne influențează ceea ce suntem azi. Vă invit la o călătorie introspectivă în viața voastră emoțională prin care să identificăm strategii personale de gestionare a emoțiilor noastre si a emoțiilor copiilor noștri. Astfel, la atelier vom învăța:
- Ce sunt emoțiile și la ce ne ajută în viața de zi cu zi
- cum ne ajută emoțiile să ne cunoaștem
- ce este empatia și cum o modelăm copiilor noștri
- creierul și viața noastră emoțională
- care este povestea personală și modul în care aceasta ne influențează
- despre importanța conectării cu sine și cu ceilalți
- viața socială a copiilor noștri vorbește despre viața lor emoțională.
- exerciții practice de conștientizare
Unde: Burtica Mea
Când: 28 martie, ora 17:30
Cum: datorită faptului ca locurile sunt limitate, vă rugăm să completați formularul de înscriere de mai jos. După ce veți efectua înregistrarea veți primi un email cu datele contului în care să faceți transferul pentru plata în avans.
Detalii despre eveniment: 0740511149
Contribuția binevenită: 80 lei
Bookings
Bookings are closed for this event.