8 Adevăruri despre dezvoltarea copilului

Read Time:3 Minute, 47 Second

Pentru a înțelege modul în care se dezvoltă copiii, este necesar să fim conștienți de anumite particularități de dezvoltare ale acestora. Mai jos vom discuta despre 8 repere importante pe care să le luăm în calcul.

Atât bebelușii, cât și copiii mici sunt afectați de evenimentele stresante din viața familiei lor.

Experiențele nefavorabile din timpul perioadei fetale și a copilăriei timpurii pot duce la dezechilibre fizice și chimice în creier care pot să dureze o viață. Schimbările biologice asociate cu aceste experiențe afectează sistemele organice și cresc riscul apariției dificultăților de învățare și tulburărilor de comportament, dar și o dezvoltare fizică și psihică precară

Dezvoltarea este un proces foarte interactiv și realizările personale nu sunt determinate doar de gene.

Mediul în care se dezvoltă și crește o persoană înainte și imediat după naștere oferă experiențe importante prin care se modifică chimic anumite gene, astfel încât aceste modificări determină cât de mult și cum se vor exprima în viața copilului. Astfel, deși factorii genetici au o influența asupra dezvoltării umane, factorii de mediu au potențialul de a altera moștenirea genetică. De exemplu, copiii se nasc cu capacitatea de a controla impulsuri, a se focusa și reține informație, dar experiențele lor din copilăria mică vor determina cât de bine se vor dezvolta aceste abilități.

Atașamentul față de părinți este primordial, dar copiii beneficiază din interacțiunile care le au cu ceilalți membri ai familiei sau îngrijitori externi.

Relația bună cu alți adulți care au grijă de copii nu influențează calitatea relațiilor cu părinții, dar aceste interacțiuni dezvoltă componenta socială a copiilor. Astfel, este contraindicată schimbarea frecventă a bonei sau a educatoarei și chiar a învățătoarei pentru că subminează abilitatea copiilor de a stabili așteptări securizante despre cum vor fi împlinite nevoile lor.

O mare parte din arhitectura creierului se construiește în primii ani de viață, dar asta nu înseamnă că dezvoltarea creierului se oprește.

Aspecte de bază a funcționalității creierului, cum ar fi vederea sau auzul depind de experiențele de viață imediat după naștere, precum și unele aspecte ale dezvoltării emoționale.
În timp ce regiunile din creier dedicate unor funcții avansate ca aptitudinile sociale și capacitățile cognitive sunt influențate puternic de primii ani de viață, acestea continuă să se dezvolte de-a lungul adolescenței si tinereții adulte. Așa că, deși principiul cu cât mai repede, cu atât mai bine, oportunitățile de dezvoltare rămân deschise mult după copilăria timpurie și suntem capabili să învățăm să ocolim puțin impactul primilor ani chiar și la viața adultă.

Neglijența are același impact asupra copilului ca amenințarea asupra integrității fizice.

Atunci când au fost comparați copiii supuși abuzurilor fizice cu cei supuși neglijenței, aceștia din urmă au manifestat probleme mult mai serioase: deficiențe cognitive, deficit de atenție, probleme de limbaj și probleme de interacțiune socială. Astfel lipsa unei comunicări empatice cu adulții importanți (adică acel drum de reacție – răspuns) în copilăria timpurie, influențează arhitectura creierului mai mult chiar decât trauma fizică.

Copiii mici care au fost expuși la violență sau situații sociale adverse nu dezvoltă invariabil tulburări de stres sau devin violenți ca și adulți.

Deși copiii care au avut aceste experiențe sunt mai expuși acestui risc, asta nu înseamnă că toți sunt condamnați la un astfel de drum în viață. Dacă primesc ajutor cât mai repede cu putință și au parte de relații armonioase cu cei care îi îngrijesc, lucrurile pot fi salvate și drumul lor în viața poate să fie unul mai echilibrat.

Doar retrăgând copilul dintr-un mediu periculos, efectele negative nu dispar automat

Nu există niciun dubiu că copiii trebuie retrași din medii ostile sau violente. În mod similar și copiii neglijați au nevoie de un îngrijitor empatic cât mai rapid cu putință. Copiii care au fost traumatizați au nevoie de un mediu care să le refacă încrederea și siguranța, să le redea sentimentul de control și predictibilitate și necesită intervenție terapeutică susținută pentru a putea să treacă peste traumele experimentate.

Dezvoltarea rezilienței necesită relaționare, nu de un individualism aspru.

Capacitatea de a te adapta la greutăți și de a prospera în ciuda acestora, se dezvoltă prin interacțiuni sociale bazate pe sprijin, prin sisteme biologice și este determinată inclusiv de genetică. Deși este foarte răspândită credința că oamenii trebuie să se bazeze pe unele caracteristici cumva eroice, știința ne spune că prezența constantă a măcar unei relații sănătoase și prezența unor oportunități de a dezvolta modalități sănătoase de coping, stau la baza construirii capacității de a face față în fața greutăților reale ale vietii.