Copiii și tehnologia (1)

Una dintre cele mai frecvente discuții pe care o am cu copilul meu de 7 ani este cea legată de reguli. Nu avem foarte multe, dar țin să se respecte cele câteva pe care le-am discutat împreună și le-am argumentat.
De obicei discuțiile noastre arată așa:

  • Folosești tableta 15 minute.
  • Niciodată nu mă lași să fac nimic din ce vreau!!!
  • Ce nu te las să faci?
  • Nu mă lași să stau în tabletă cât vreau eu!
  • Și cât ai vrea să stai?
  • Tot timpul 😊

Relația noastră cu tehnologia cred că poate fi sumarizată perfect în aceste două cuvinte. Tot timpul.

Cu toții simțim cum viața noastră se desfășoară într-un ritm extrem de rapid. Secolul 20 a reprezentat acel moment în care dezvoltarea tehnologică și demografică a cunoscut o creștere vertiginoasă și ritmul acesta a fost păstrat până în prezent. Viteza cu care circulă informația și accesibilitatea ei ne restructurează modul de gândire, emoțiile și chiar nevoile noastre general umane. Regulile care se aplicau în copilăria noastră, modul în care eram educați, învățam și socializam, nu mai sunt valabile acum.
Noi suntem generația care a experimentat viața fără multă tehnologie (doar TV-ul exista în copilăria noastră), dar care suntem considerați dependenți de aparatele care ne înconjoară. Suntem cei care trebuie să ne adaptăm foarte rapid, dar care ne ghidăm la nivel subconștient, de regulile vechi. În același timp, propria noastră relație defectuoasă cu tehnologia ne împiedică să modelăm și să transmitem copiilor noștri o relație echilibrată cu tehnologia .
Nici unul dintre părinții actuali nu are o experiență directă de creștere și dezvoltare concomitentă cu tehnologiile interactive, care să îi ajute să găsească soluțiile potrivite pentru a gestiona acest aspect al vieții lor împreună cu copiii. Având în vedere că inclusiv tipurile de tehnologii se schimbă într-un ritm foarte activ, este dificil să se facă studii consistente sau relevante (este necesară o perioadă foarte lungă de timp pentru a fi consistente și a putea emite concluzii care să stea în picioare). Și nici nu putem să scriem o carte de parentare despre fiecare inovație care apare sau aplicație sau joc care sunt la modă într-un anumit moment. Așa că mingea este în terenul nostru și trebuie să învățăm să driblăm conștient.

Ce spun studiile despre modul în care utilizăm tehnologia?

Modul în care părinții și copiii relaționează cu tehnologia a fost studiat foarte mult în ultimele decenii, majoritatea focusându-se  pe efectul televizorului și pe timpul pe care îl petrec copiii folosind aceste tehnologii.

Un studiu din 2013 făcut în SUA de Centrul de Dezvoltare și Media din Northwestern, care a analizat 2300 de părinți care aveau copii între 0-8 ani, a evidențiat trei tipuri de părinți: părinți focalizați pe media (39%), părinți cu o utilizare moderată a tehnologiei (45%) și părinți puțini implicați în tehnologie (16%).

Relația părintelui cu mediul tehnologic formează modul în care un copil utilizează tehnologia. Și scopul nostru ca și părinți este să dezvoltăm un consumator conștient de media și nu o victimă neajutorată.

Un studiu din 2010, făcut în America, ne arată că copiii de grădiniță folosesc tehnologia aproximativ 7.5 ore pe zi, 75% din acești copii au televizor în cameră și aproximativ 50% din familii au televizorul deschis toată ziua.

Studiul Connected Kids (2017), realizat pe aproximativ 1200 de copiii din Anglia cu vârste între 8-19 ani. 66% dintre copiii cu vârsta între 8-12 ani deţin un smartphone (cu o creştere de 8% față de datele din anul precedent) şi accesează aplicaţii şi site-uri pentru care nu au încă vârsta legală; copii cu vârsta de 12 ani stau lipiţi de un ecran mai bine de 20 de ore pe săptămână; 47% dintre copiii cu vârsta între 8-12 ani spun că Facebook este reţeaua lor de socializare preferată, urmând You Tube, Instagram, Spanchat. În cazul copiilor mai mari (13+), preferinţa este către Instagram şi Snapchat.

Ce fel de părinte sunt?
Felul în care părinții interacționează cu copiii sau modalitățile de educație pe care le aleg, reflectă multă debusolare și multă rigiditate. Ne dorim copiii noștri să fie disciplinați, să fie ascultători, ne dorim să îi protejăm și de multe ori simțim că dăm greș sau că acțiunile noastre nu duc la rezultatul scontat. Și nu știm de ce. Când ajungem într-un impas este important să reevaluăm și să încercăm să ne uităm la situații din alt punct de vedere.

În primul rând să facem trecerea de la a reacționa pe moment la acționa în bază unor principii și strategii clare, pe care le gândim, le înțelegem și le integrăm în ființa noastră. Este nevoie să începem să fim receptivi la nevoile copiilor noștri și conștienți pentru a lua decizii în baza unor principii analizate. Când ne clarificăm scopul intervenției noastre în fața unui comportament neadecvat, vom fi mai inclinați să apelăm la strategii proactive, care să fie oportunități de învățare și nu oportunități de a câștiga lupte de putere.

Dacă vreau să transmit un model de acțiune, dacă vreau să arăt susținere și mai ales dragoste, atunci gândurile mele vor fi acestea: rolul meu este să îl învăț pe copil comportamente dezirabile, copilul învață prin exemplu și prin setarea unor limite clare, cu respect, eu sunt liderul, dar copilul este o ființă umană cu aceleași drepturi egale care trebuie respectate

Relația părinților cu tehnologia
Pentru a lua o hotărâre conștientă legată de tehnologie este important să parcurgem niște pași inițiali, care să ne ajute să ne poziționăm corect și să găsim argumentele care susțin această poziționare. Fiind într-o continuă metamorfoză sau proces de reevaluare a viziunilor noastre despre viață, flexibilitatea este o abilitate extrem de necesară în relația cu copiii. Pentru că lumea din jur se schimbă și noi nu ne mai permitem să rămânem rigizi în concepte și abordări.

Cum utilizăm tehnologia dezvăluie foarte mult din modul obiectiv în care ne raportăm la tehnologie (cât timp ne uităm noi la tv, cât timp stăm pe telefon sau la computer, dacă jucăm jocuri online sau folosim netul pentru a găsi informație relevantă, etc)
Te-ai întrebat vreodată care este relația ta cu tehnologia? Oare câte ore petreci la tv sau în ecranul telefonului? Cât din viața ta se petrece online și cât offline? Care sunt regulile generale după care ne ghidăm, care sunt valorile și care sunt modelele oferite de noi?
Un act de auto-observare ne poate aduce informații foarte valoroase despre noi și poziția noastră legată de tehnologie, chiar dacă nu suntem foarte conștienți de asta.

Dacă ne uităm la modul în care relaționează părinții cu copiii lor, putem identifica mai multe stiluri parentale. Acestea se vor vedea în modul în care părintele susține dezvoltarea auto-controlului și a individualității și cum răspunde și cultivă nevoile copilului.
Parentarea autoritativă este acea balanță între permisivitate și control. Părinții cer să se urmeze un cod de conduită, dar consecințele sunt îndreptate înspre sprijin și mai puțin înspre punitivitate.
Aceștia își văd copiii ca individualități, dar setează așteptări clare legate de responsabilitatea socială. Acest stil de relaționare este asociat cu rezultate pozitive la adolescenți, cu dezvoltare echitabilă la nivel cognitiv și psihologic, cu sănătate mentală și stimă de sine, performanțe academice, încredere în sine, socializare mai profundă.

Dezvoltarea copiilor și tehnologia
Dacă analizăm modul în care, de exemplu, televizorul poate influența un copil, putem avea două viziuni diferite. Un televizor pornit permanent pe fundal poate interfera cu volumul și calitatea interacțiunilor părinte – copil. În același timp să te uiți la un film împreună cu copilul tău poate fi un moment prețios de conectare.
Expunerea la tehnologie se face treptat, iar modul în care folosim tehnologia se schimbă în timp și în funcție de vârstă. Utilizarea activă individuală apare în gimnaziu, atunci când copilul devine activ online.
Studiind modul în care învață copiii, putem observa că aceștia construiesc cunoașterea, învățarea fiind mai mult decât reflectare. Este o învățare activă în care copiii construiesc cunoștințe și creează reprezentări individuale. Învățarea conștientă are loc într-un context social de care nu poate fi separată. Copilul poate să învețe deprinderi de viață, să își formeze viziuni concrete și să învețe concepte doar prin interacțiunea cu semenii lui. Totodată limbajul joacă un rol central în dezvoltarea mentală. Și nu poate fi separat de activitatea de învățare.
Astfel, se naște o întrebare foarte interesantă. Cum putem să ne asigurăm că indivizii construiesc sensuri din mediul social și își modelează înțelegerea într-o lume tot mai tehnologizată? Răspunsul pare din ce în ce mai evident în lumea în care trăim. Și se referă la învățarea colaborativă. Copilul este provocat să îndeplinească sarcini având sprijinul din partea celorlalți, crescându-și astfel nivelul superior de gândire și calitatea învățării.
Acțiunile noastre sunt îndreptate înspre a sprijini copilul să dezvolte procese mentale ca atenția, percepția, înțelegerea, memoria, rezolvarea de probleme. Este evident, astfel, că cogniția este strâns legată de dezvoltarea creierului. Cu cât acesta se maturizează, cu atât conexiunile devin mai complexe. Arhitectura creierului este dependentă de experiențele avute, iar în timpul copilăriei, când creierul este foarte senzitiv, experiențele formează procese cognitive.
În acest moment tehnologia devine un stimul de mediu care influențează modul în care se dezvoltă creierul unui copil.
Copilul se naște cu dimensiunile unui creier destul de dezvoltat, iar in primii 3 ani de viață acesta își triplează dimensiunile, fiind cea mai activă perioadă de dezvoltare neuronală.
Creierul este foarte sensibil la stimulii de mediu, deoarece schimbările care au loc în această perioadă devin baza permanentă pe care se formează și funcționează creierul pe viitor.
Pentru o dezvoltare echilibrată copilul are nevoie de stimuli specifici din mediul înconjurător. Și aceștia nu se găsesc în mediile tehnologice. Când un copil petrece prea mult timp în fața unui ecran, evoluția lui este defazată. Și nu doar pe moment. Poate fi permanentă dacă se întâmplă în primii ani de viață.
De exemplu, tabletele sunt interesante si provocatoare pentru multitudinea de stimuli aflați la degetul tău și abilitatea de a procesa mai multe acțiuni în același timp. Însă un creier în formare nu are nevoie de o astfel de stimulare. Pentru că în perioada de formare a legăturilor între neuroni, fiecare legătură are nevoie de întăriri directe, lucru care explică repetitivitatea cu care copiii fac acțiunile și activitățile.
Atunci când un părinte citește, copilul trebuie să proceseze vocea acestuia, să vizualizeze imagini complete și să facă un efort mental pentru a urmări firul narativ. Poveștile video le livrează imagini gata formate, interpretarea artistică a poveștii le livrează emoții pe care să le simtă și vocea nu este cea a unei persoane de referință, astfel contactul fizico-emoțional atât de necesar pentru a determina crearea unui atașament sigur, nu există. Lumea narativă este simplificată și copilul nu investește în această activitate un act cognitiv sau un act de voință prin care să îți dezvolte mușchiul cognitiv. Și acesta rămâne slab.
Atunci când creierul unui copil funcționează bine, el poate să-și controleze emoțiile, să ia în considerare consecințele, să se gândească înainte de a acționa și să ia în considerare modul în care se simt ceilalți.
Uitându-ne din această perspectivă, putem să vedem câteva aspecte relevante pentru relația copilului cu tehnologia interactivă și de ce este important să existe un sprijin real al adulților din viața lui. În același timp, putem deduce cât este de important să expunem copilul la tehnologii la vârsta potrivită și acestea să fie pe măsura etapei lui de dezvoltare.

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *