Ce facem cu NU în relația părinte-copil?

Perioada negării este extrem de dificilă pentru fiecare părinte, exact așa cum este și gestionarea urmărilor după ce părintele îi spune nu copilului. Această dinamică între părinte și copil este extrem de sensibilă și este necesar să fie foarte conștientă.
Atunci când luăm decizia că trebuie să spunem NU, este important să analizăm temeinic de ce este nu și să putem argumenta pe înțelesul copilului. Totodată, este important să fim pregătiți pentru diferite reacții din partea copilului. Pentru că ele vor urma, cu siguranță.

Trebuie să fim conștienți că atunci când le recunoaștem dreptul de a dori lucruri și dreptul de a fi supărați pentru faptul ca nu pot avea/primi ceea ce îți doresc, ne facem nouă viața mai ușoară și emoțiile puternice încep să dispară și tantrumurile să se rărească.
Câteodată trebuie să le spunem nu pentru binele lor sau pentru binele mai mare al familiei sau comunității. Și pentru ei este greu să accepte aceste dezamăgiri și să își gestioneze tristețea. Dar atunci când le permitem să simtă dezamăgirea și le arătăm dragoste în aceste momente, ei învață că:
– tristețea poate fi suportată
– întotdeauna după supărare vine bucurie
– nu pot să controleze tot timpul circumstanțele, dar întotdeauna au o alegere despre cum să răspundă pentru a găsi cea mai bună soluție.
Astfel, se dezvoltă reziliența
Atunci, de ce copiii luptă atât de serios împotriva limitelor noastre? deoarece aceste emoții sunt greu de înfruntat. Și mai bine continuă să lupte, decât să stea față în față cu ce simt.

Dacă NU-ul tău nu este negociabil, este mai bine să își păstrezi claritatea și calmul, astfel încât copilul să înțeleagă că peste acestă limită nu se trece. Și acceptă că s-ar putea ca el să aibă ceva emoții legate de asta. Empatizează și creează acel spațiu sigur în care copilul să se exprime emoțional.

Dar ce facem atunci când faci tot ce am scris mai sus, dar copilul oricum nu acceptă NU-ul? Rămâne în poziția de atac sau luptă de putere?
Partea din NU pe care copilul nu o înțelege este de obicei acea parte prin care îi facem să se simtă aiurea cu ei înșiși și cu ce îți doresc, în loc să le spun doar NU dorinței lor.
Voi cum vă simțiți când nu puteți avea ceva? O vacanță, o cină la un restaurant sau doar câteva minute pentru voi înșivă. Gândiți-vă dacă persoana dragă ar reacționa astfel la dorința voastră?
Văd cât de mult îți dorești… aș vrea să ai parte de asta… O meriți… Chiar ar fi plăcut….
sau ar reacționa așa:
Nici vorbă! Ce, ești nebună? Nici în visele tale… Gata, uită, treci peste!
Sau: Întotdeauna vrei chestii! nimic nu te mulțumește! Ești așa de egoistă! Crezi că ești centrul universului?

Din punctul vostru de vedere, dorința copilului de a sta treaz seara sau de a fugi pe coridor în sala de așteptare sau o zi de naștere mai scumpă pare foarte egocentrică. Dar dacă poți să spui DA dorinței și emoțiilor, chiar dacă spui NU cererii, copilul s-ar putea să se simtă mult mai bine:
ex: Ai vrea să stai treaz mai mult. Când vei fi mare, sunt sigură că vei sta treaz până noaptea târziu, în fiecare noapte, poate chiar nu te vei culca deloc 🙂 Acum este ora de culcare, dar putem să ne distrăm în timp ce ne pregătim. Vrei să te ascunzi sub pătură să văd dacă te găsesc? Apoi vom citit o poveste.
ex: Ești plin de energie. Aici nu este un loc potrivit să alergăm, dar când vom ieși afară, ne jucăm. Vrei să citim ceva din cartea asta până așteptăm?
ex: Știu că ai vrea să iți serbezi ziua de naștere acolo, dar nu este în bugetul din acest an. Văd cât de dezamăgit ești. Știu că vrei petrecere magică cu toți prietenii tăi. Hai să ne gândim ce am putea face la noi acasă. Poate să facem asta … sau asta….

Așa copilul se simte înțeles, chiar dacă este dezamăgit. Pentru că simte că ești de partea lui. Și în loc să fie prins în furie, acesta va putea să își jelească dezamăgirea, putând să treacă mai ușor peste.

Toți părinții își doresc copiii lor să coopereze instant atunci când li se cere ceva și să accepte ușor NU-ul din partea părinților. Nu vrem să fim răi, dar vrem să coopereze!
Ideea este că e posibil să îi ajutăm pe copii să coopereze, prin atitudinea pe care o avem și modul în care trasăm cerințele.

  • Copiii ne ascultă pentru că însemnăm ceva pentru ei. Așa că influența noastră depinde foarte mult de conectarea lor cu noi. Dacă un copil nu ascultă, încearcă să te conectezi cu el. Pentru că asta întărește relația dintre voi

De ce să ne conectăm mai întâi:


– beneficiu pe termen scurt: ajută copilul să treacă de la reactivitate la receptivitate
– beneficiu termen lung: Dezvoltă creierul copilului
– beneficiu relațional: apropie relația dintre voi
Ciclu de conectare fără dramă:
transmite liniște: Când te lași mai jos de nivelul ochilor copilului, îl atingi cu blândețe, aprobi din cap și îl privești cu empatie, adesea detensionezi o situație încordată.
chiar și atunci când nu agreezi comportamentul, acceptă și îmbrățișează emoția.
Taci și ascultă: Când emoțiile copilului dau pe din-afară, nu explica , nu ține prelegeri și nu încerca să îl deturnezi de la ceea ce simte. Ascultă doar și caută mesajul și emoțiile pe care copilul încearcă să le transmită
Reflectă ceea ce auzi: Odată ce ai ascultat, reflectă ceea ce ai auzit și copilul va știi că a fost auzit. Astfel, revenim la transmiterea liniștii repetând același lucru.

  • Caută orice ocazie pentru a te conecta mai ales arunci când vrei să trasezi o limită sau să redirecționezi un comportament

Pare foarte distractiv ceea ce faci. Iți place să faci curse cu mașinuțele tale prin casa. Și mă îngrijorez că atunci când se lovesc așa de perete îl pot zgâria. Cred că trebuie să găsim o zonă mai sigură unde să se lovească.

  • Copiii cooperează mai bine atunci când limitele sau regulile fac parte dintr-o rutină. Atunci când stabilim niște reguli clare pe care le respectăm și noi și la care participăm și noi, ele devin la un moment dat un obicei exact ca și spălatul mâinilor.
  • Dacă anumit lucruri sunt făcute și cu umor, atunci rata succesului este și mai ridicată.
  • Copiii sunt mai cooperanți după ce au testat fermitatea limitelor. Dacă le arătăm că limitele noastre sunt destul de ferme și un efort mic din partea lor duce la schimbarea acesteia, evident că ne vor testa limitele permanent.
    Asta nu înseamnă că nu le putem asculta argumentele și să fim flexibili, dar o dată ce te-ai hotărât și ești sigur pe decizia ta, fii ferm. Într-o manieră respectuoasă și empatică.
  • Copiii devin mai cooperanți atunci când le acceptăm dorințele, și emoțiile.
  • Pentru că până la urmă nu trebuie neapărat să le placă regulile noastre, dar trebuie să le respecte. Când își exprimă dorințele sau nefericirea, pot să accepte mai ușor limita.
  • Copii sunt mai cooperanți când nu se simt parte a unei lupte de putere. Așa că este imperios să oferim copilului mai multă libertate de a alege și mai multă autonomie.
  • Limitele noastre trebuie să fie reglate conform vârstei copiilor. Dacă așteptările noastre sunt prea mari și rezistența lor va fi la fel de mare.
    De exemplu la 5 ani să aștepți de la copil să facă ordine singur, înseamnă să ai așteptări prea mari. Dar dacă îl ajutăm pe copil și facem această sarcină interesantă, cu timpul această activitate va fi făcută din plăcerea de a fi totul în ordine.
  • Copiii ne acceptă ghidarea pentru că simt că le vrem binele. Și au încredere în puterea noastră de decizie.

surse: www.ahaparenting.com / Dan Siegel

Image: Thinkstock.

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *