Nu-l lua în brațe, că se răsfață ....

Read Time:7 Minute, 23 Second

Uite la copilul ăla cum plânge. Nu suport copiii răsfățați. Nu îl lua în brațe că se răsfață. Nu îi arăta cât îl iubești că se răsfață. Dacă nu îi arăți cine este șeful, se răsfață, etc…
Aceste fraze sunt prezente în cotidianul nostru. Le auzim de la rude, bunici, de la specialiști chiar și de la vedete care își dau cu părerea în emisiuni pentru mămici. După plâns, treaba cu răsfățatul este o frică serioasă cu care suntem inoculați zilnic. Răsfățul astă este un fel de bau bau cu care suntem speriați și preluăm această idee sau formulare fără să o trecem printr-un filtru rațional și să vedem ce înseamnă de fapt asta.

Haideți să analizăm ce înseamnă asta, de fapt. Dacă ne uităm la definiția din dex vedem că primul sens care apare este mângâiere și alinare. Apoi urmează cuantificarea acestor mângâieri prin cuvântul exagerată. Dar sensul principal este acela de mângâiere și alinare.
Aceste comportamente în relația de cuplu, de exemplu, sunt chiar încurajate și susținute ca o modalitate sănătoasă de a susține relația și a menține conectarea între parteneri. Aceste alinări și momente de conectare sunt foarte răspândite în lumea animală și sunt un comportament natural pe care mamele îl fac când vine vorba de puii lor. Inclusiv în lumea animală contactul fizic joacă un rol extrem de important.
Și totuși, noi am fost învățați că dragostea nu se exprimă. Pentru că ni se urcă la cap. Chiar am mutat această frică de răsfăț și în relațiile cu ceilalți oameni. Am dezvoltat strategii prin care nu ne arătăm dragostea și aceste strategii erau prezentate ca modalități serioase de relaționare.

Oamenii și-au dat repede seama că dragostea poate fi ușor folosită pentru a manipula, pentru a controla și pentru a exercita putere. Și asta a dus la multa frică. Pentru că dragostea și manifestarea ei ne face vulnerabili. Pentru mine aceasta eticheta pe care am scris răsfăț este doar un mecanism de protecție pe care îl folosim atât pentru a

A ne ascunde vulnerabilitatea și frica de a nu fi dezamăgiți
cât și pentru a compensa și a raționaliza ceea ce nu am primit când am fost copii, dar am avut atâta nevoie.

În aceleași timp am asociat ceea ce ne lipsea și simțeam că aveam nevoie, dar care nu am primit cu comportamente indezirabile și pentru care am găsit chiar o etichetă.
Pentru noi a răsfăța înseamnă: a exprima iubirea față de celălalt, a nu o condiționa în funcție de cum se comportă celălalt, a oferi prea multă atenție și timp copilului, a-l ține prea mult în brațe și a răspunde cererilor lui, a nu face un program clar față de care copilul să se conformeze, etc.
Dacă stai să analizezi ce înseamnă de fapt ceea ce am înșiruit mai sus, vom observa că vorbesc despre niște nevoi esențiale ale ființei umane care deja au fost demonstrate că sunt foarte importante pentru dezvoltarea echilibrată a omului: nevoie de conectare, nevoia de atenție, nevoia de acceptare, nevoia de atingere fizică, nevoia de dragoste, nevoia de apartenență, nevoia de control, nevoia de siguranță și securitate.
Toate aceste nevoi contribuie la formarea unui eșafodaj sănătos pe care se bazează mai departe toată existența noastră emoțională, atât cât suntem copii, cât și ca adulți.

A condiționa dragostea este cel mai subversiv mod de a controla un om, o societate. Prin a anula aceste comportamente profund umane și care ne conectează unii cu alții, omul se conformează mai ușor unei autorități, acceptă fără să conteste ceea ce i se oferă, acceptă reguli și viziuni fără să le analizeze. Dar asta duce în același timp la multă suferință și frustrare care se manifestă la un moment dat prin multe comportamente sau acțiuni pe care le vedem în jurul nostru: agresivitate asupra celor care nu aderă la opinia ta sau a unui grup majoritar de oameni, bullyingul prin care dorim să ne ascundem durerea și vulnerabilitatea și nevoia de a fi iubiți, apatia socială și neimplicarea civică, comunicare deficientă în familie, fricile și neasumarea propriilor comportamente, incapacitatea de lua decizii ferme și căutare unei cauze externe a ceea ce ni se întâmplă în viața, etc

Astfel, haideți să punem răsfățul într-o lumină nouă:

În primul rând răsfățul nu ține de câtă iubire și cât timp îi dedici unui copil. Nu poți răsfăța un copil oferindu-te prea mult pe tine sau prea multă dragoste. Pentru că dragostea se simte și se exprimă de fiecare dată când simți nevoia. Un copil care nu se simte iubit, este un copil încordat, care se simte singur în fața lumii și care caută în permanență să umple acest gol sufletesc.
Când răspunzi nevoilor unui copil, acesta va dezvolta un atașament sănătos. Pentru că un copil are dreptul permanent la iubirea și afecțiunea noastră. Indiferent de modul în care se comportă. Să sprijini un copil în drumul lui în viață înseamnă să îi modelezi comportamente dezirabile și să îl ajuți să înțeleagă ce are de făcut, nu ce nu a făcut bine. Și copilul învață eficient atunci când se simte în siguranță și este iubit. Stresul nu ajută nici la dezvoltare, nici la creștere, nici la învățare
Răsfățul apare atunci când spunem da tot timpul, când le oferim prea multe obiecte, când îi ferim de greutăți și tristețe. Trebuie să facem o diferență clară între ce are nevoie un copil și ce își dorește un copil. Este un paradox pe care îl vedem în relaționarea părinte copil. Nu oferim dragoste destulă, dar îi facem dependenți de noi prin faptul că nu îi lăsăm să exploreze, să încerce, să greșească, etc (nu te urca acolo, nu pune mână acolo, lasă că îți dau eu să mănânci, îți fac eu temele, merg eu la școală să rezolv orice conflict, noi știm cât trebuie să mănânce, să doarmă, când luăm toate deciziile în locul lor, etc)
Ni se pare că dacă spunem NU, dar în același timp oferim sprijin copilului să gestioneze dezamăgirea prin care trece, este ca și cum am fi de-acord cu tot ceea ce cere copilul. Uităm că a empatiza cu cineva, nu înseamnă neapărat că îi facem pe plac sau că suntem de-acord. Dar o îmbrățișare sau simpla prezență îi ajută pe oamenii să se liniștească și să acceseze resursele interioare pentru a rezolva probleme. Copiii au nevoie de iubirea noastră, de conectare, e atenție și timp în timp ce navighează adversitățile și frustrările pe care viața le presupune inevitabil. Conectarea înseamnă să le fim alături copiilor în momentele dificile și să îi sprijinim atunci când trec prin suferințe emoționale la fel cum o facem atunci când se lovesc sau sunt bolnavi.
Răsfățul apare atunci când părinții prezintă lumea în așa fel încât copilul simte că are dreptul să obțină tot ce își dorește, chiar atunci când își dorește și că totul se obține ușor și trebuie făcut pentru el. Când primesc tot timpul ceea ce își doresc nu primesc niște lecții importante despre viață: despre amânarea gratificării, despre eforturile pe care trebuie să le depunem pentru a obține ceva. Despre confruntarea cu dezamăgirea.

Pentru a înțelege mai bine ceea ce am ilustrat teoretic mai sus, haideți să analizăm împreună o situație clasică. Copilul nu vrea să îi lase pe alți copii să folosească topoganul. Pași de gestionare:

Văd că te distrezi hotărând cine să folosească sau nu topoganul. Ia spune-mi care sunt regulile jocului.

În această etapă am validat ceea ce simte copilul și am observat nevoia care se manifestă în acel moment (nevoia de control și de putere) și nici nu am exagerat comportamentul lui făcându-l să se simtă rău cu ceea ce face. Am intrat în lumea lui și am încercat să ce conectăm la el.

Uite am auzit de la altă mama că unii copii vor să folosească topoganul și că nu le place că l-ai blocat. Topoganul este al tuturor copiilor. Ce crezi că am putea face ca să îl împărțim?

În această etapă vorbim de modul în care acțiunile lui îi influențează pe ceilalți și îl invităm la analiză. Să găsească soluții prin care poate integra nevoia lui cu nevoia altora și a găsi soluții

Dacă îți este prea greu să folosești topoganul astfel încât să te bucuri și tu și ceilalți copii, va trebui să facem altceva. Putem să ne jucăm cu mingea.

Această etapă are atunci când copilul nu reușește să găsească soluții la situație sau simțim că este momentul să trasăm niște limite mai clare. Atunci când trasăm limita explicăm de ce, validăm ceea ce simte și redirecționăm spre comportamente acceptabile. Copiii au nevoie ca noi să trasăm limite și să le transmitem ce așteptări avem de la ei. Însă orice gest disciplinar trebuie să înceapă prin sprijin față de copii și acordarea la lumea lor interioară chiar și atunci când au făcut ceva greșit.