0
0
“Mami, copiii au inventat un cuvânt special pentru mine să mă șicaneze.
Ce cuvânt, puiule?
P…l…a
Cred că marea majoritate dintre noi am avut astfel de conversații. Atât despre cuvinte care le spun altora, cât și despre cuvintele spuse lor de alți copii. Cred că, după tantrumurile în public, faza cu înjurăturile este foarte greu gestionată și acceptată de părinți. De cele mai multe ori reacția noastră poartă filtrul de adult și oferim conotații inexistente unor situații care de fapt sunt mult mai simple și mai gestionabile decât ni se pare în acel moment.
Deși le mai folosim și noi sau le-am folosit la un moment dat în viață, atunci când ies din gura celor mici, rațiunea noastră se blochează și reacționam aproape întotdeauna pornind din emoțional.
Majoritatea copiilor vor spune mama ești proastă, esti rea sau vor înjura la un moment dat. Este foarte important ca în aceste momente reacția noastră să fie conștientă. Să înțelegem că în acel moment copilul are o reacție emotțională puternică care nu corespunde cu ceea ce simte el despre noi, ca părinți. Să înțelegem că aceste vorbe sunt tot o formă de descărcare emoțională, deorece foarte rar copiii înțeleg ce spun la nivel cognitiv, dar simt energia acestor cuvinte (sunt din aceeași categorie ca loviturile sau mușcăturile – doar că pe astea au învățat să le controleze :)).
Reacțiile noastre disproporționate
*vin din fricile noastre:
– despre modul în care ne facem treaba ca șă părinți și cum vor judeca ceilalți dacă ne vor auzi copiii că vorbesc așa.
– din copilărie când am fost asupra judecați pentru aceste vorbe și de obicei am fost pedepsiți pentru ele (și le asociem cu emoții extrem de negative despre propria persoană)
– legate de autoritate. Chestia asta cu autoritatea este ceva la care ținem foarte mult. De ce? Simplu? Pentru că, uitându-ne realist la lucruri, este unica relație în care putem să ne exercităm această nevoie de control și de importanță. Este ocazia noastră să ne scoatem pârlealal pentru copilărie și pentru toate acele experiențe când am fost mai mici și mai neînsemnați decât restul.
*vin din emoții stârnite de aceste cuvinte. Pentru că toți avem experiențe mai vechi, în care am fost înjurați, umiliți cu astfel de cuvinte. Și de fiecare dată rana se deschide.
În funcție de vârsta copilului putem alege anumite stretegii de gestionare a acestor situații. Dar, indiferent de ce strategie alegem, trebuie să fim conștienți, în primul rând de cauza. De ce a ajuns copilul să spună asta. Și după ce o identific, să mă gândesc serios la mesajul pe care vreau să îl transmit prin intervenția mea.
De ce ajunge copilul sa foloseasca astfel de cuvinte? Sunt destule motive, cele mai frecvente fiind:
- sentiment de frustrare. Aceasta vine din neputința de a exprima ceea ce simte, din senzația că nu are destul control asupra vieții sale, se simte nedreptățit, etc
- emoții puternice pe care nu le poate controla. Și ele se pot exprima prin plâns, prin cuvinte agresive
- nevoia de putere. De obicei le folosesc atunci când observă că acestea au un efect concret asupra noastră. Și sigurele metode de a experimenta această putere sunt sfidarea, agresivitatea.
- modelează ceea ce au văzut în jurul lor. Evident că o sursă directă a acestor cuvinte este familia (și cea extinsă), dar să nu uităm că aceștia merg pe stradă, se uită la desene unde cuvintele prost, tâmpit, idiot sunt la mare căutare, aud alții copii pe care le folosesc. Nu este neaparat să le audă de la părinți :)
- reacția noastră hrănește această dorință de a explora cuvinte interzise. Atunci când creăm un tabu în jurul lor, ele devin mai atractive. Dacă reacția noastră este savuroasă sau dacă observă că prin aceste cuvinte ne pot atrage atenția, atunci le vor folosi de fiecare dată când vor simți că vor să ne atragă atenția. Pentru că știm că pentru copii orice formă de atenție este mai bună decât niciuna.
- dorința de a explora aceste părți din interacțiunea socială. Pentru că sunt atractive ca energie, ca reacții pe care le stârnesc și ca mod de eliberare emoțională.
Ceea ce am ales eu să fac de fiecare dată când au apărut, a fost să nu ofer reacții care ar putea determina mai mult interes în jurul cuvintelor respective. Am discutat despre ele și de fiecare dată am pus accentul pe efectul pe care aceste vorbe îl au asupra celorlalți. Am evitat să spun ca e urât, că nu e frumos, și alte banalități. Dar am povestit despre faptul ca e dureros pentru celălalt, despre faptul că și lui ăi este dureros atunci când cineva vorbește așa cu el. I-am spus chiar că atunci când folosim astfel de cuvinte înseamnă că avem emoții puternice și nu știm cum să le comunicăm. Am dorit să pun accentul pe modul în care aceste cuvinte ne influențează pe noi și relațiile pe care le avem.
Asta nu însemană că ele au dispărut. Dar copilul a înțeles impactul lor, iar faptul că acasă a avut ocazii să le exploreze într-un mediu sigur, ele nu au devenit tabu și nu a apărut necesitatea să le folosească în exterior. Și dacă vi se pare că e greu să gestionezi cuvinte ca prostule, să vedeți cînd vine școala și apar cuvinte mai colorate. Si modul în care se folosesc este mult mai agresiv.
Postarea aceasta a apărut de la o discuție avută cu fiul meu de 7 ani, care este foarte grăitoare pentru ceea ce am povestit mai sus.
Vine la mine copilul să îmi spună la ureche că în loc de penis, a spus p.ul.ă. (este un cuvânt auzit la școală despre care credea că este inventat, până i-am explicat semnificația lui). Și m-a întrebat total nevinovat dacă ar putea să îl folosească din cînd în când. I-am spus că nu sunt confortabilă cu astfel de cuvinte. Și al prefera să nu îl folosească. La care el îmi răspunde: Dar, mami, este așa de atractiv :)
Așa este, sunt atractive de multe ori. Și de multe ori își ating scopul. Și de asta nu putem să îi ferim. Pentru că socializarea îi învață multe aspecte ale vieții. Dar este important ca noi, ca părinți, să nu nudecăm. Dar să oferim sprijin și acceptare. Pentru că modul în care acționăm poate să amplifice utilizarea acestor cuvinte sau ele vor fi explorate într-un mediu sigur și nu vor abuza de ele.
