Una dintre frazele cel mai des intalnite in comunicarea cu copiii nostri este: “Daca nu vii acum cu mine, eu plec acasa” – de obicei insotita de cativa pasi facuti in alta directie in timp ce copilul plange.
In functie de varsta copilului, genul acesta de amenintari au mai multe efecte:
1. Cu cat copilul este mai mic, cu atat acesta interpreteaza mai concret ceea ce vorbim. Faptul ca noi le spunem asta, pentru ei este o realitate concreta. Copilul in acel moment simte toata drama emotionala a parasirii de catre persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lume. Ceea ce invata in acel moment este ca prezenta parintelului in viata lui este conditionata de comportamentul lui.
sentimentul lui de securitate, de siguranta si de incredere este profund afectat tocmai de acea persoana pe care ar trebui sa se bazeze suta la suta…..
2. Avand in vedere ca nu punem in practica aceasta plecare, doar o mimam, dupa cateva runde de genul asta, copilul se prinde de miscare si intelege ca noi ne prefacem, vrem sa ii manipulam pentru a obtine ceea ce ne dorim.
Ca modelare, invata de la noi arta manipularii, de care noi ii acuzam cu atata ardoare. Fara sa ne dam seama ca facem asta cu ei zilnic in diferite situatii.
Totodata credibilitatea noastra scade. Amenintam, folosim tertipuri pe care oricum nu le punem in practica. Asa ca pe termen lung genul asta de interactiuni nu mai au niciun sens si ceea ce vorbim noi incepe sa devine nesemnificativ pentru ei. Si atunci nu ne mai aud sau nu ne mai asculta.
Pe termen lung asta inseamna ca rolul nostru de model este afectat si acestia vor cauta alte modele pentru a se forma.
Ce putem face:
1. ancorele temporale sau pregatirea copilului pentru ceea ce urmeaza. De obicei, copiii functioneaza foarte bine daca sunt anuntati din timp de schimbarile care vor avea loc. Astfel, puteti incepe pregatirea plecarii din parca cam cu juma de ora mi devreme. Il anuntati ca mai stati 30 minute si sa se bucure de timpul care a mai ramas. Pe parcursul celor 30 de minute puteti sa il mai anuntati de cateva ori despre timpul ramas. Astfel copilul are timp sa isi exprime supararea legata de plecarea din parc, are timp sa se obisnuiasca cu ideea plecatului si sa o accepte.
2. puteti sa le oferiti alternative sau sa negociati cat timp petreceti in parc, pentru a simti si ei ca detin controlul pentru timpul lor.
3. daca copilul ajunge sa planga si pe bune nu mai puteti sta in parc, il luati in brate si plecati. Va asumati plansul lui, ii validati emotia pe care o are (este normal sa fie suparat ca pleaca dintr-un loc asa de misto), ii spuneti ca il intelegegti si ca sunteti acolo sa il ajutati sa gestioneze emotiile alea puternice. De obicei copiii coopereaza in astfel de situatii. Vorbindu-le calm, pe un ton asigurator si plin de emaptie, acestia se vor linisti mai usor.
4. Cateodata crizele de plans legate de plecatul din parc pot sa nu aiba nicio legatura c parcul. Sa fie doar pretext de eliberare emotionala. incercati sa validati, sa aveti rabdare si sa fiti emaptici.
5. combinati intotdeauna empatia cu constanta afirmatiilor. Limitele sunt limite si trebuie respectate.