0
0
De cele mai multe ori, cauzele anxietăţii şi nefericii sînt în noi înșine, pentru că ne-am tot evaluat şi nu ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor noastre. Noi ne comparăm în mod constant cu ceea ce ar trebui să fim în capul nostru. Din păcate, însă, perfecţiunea şi imaginea ideală nu a fost atinsă de un om viu vreodată.
Ce-ar fi dacă ai înceta să te evaluezi? Ce-ar fi dacă te-ai accepta în toată splendoarea de imperfecţiune, știind că vei continua sa creşti, dar, de asemenea, în unele dimineţi vei fi mai iritabil, și vei uita ,neapărat, ceva important, cel puțin o dată pe săptămână, și vei spune ceva nepotrivit în mod constant?
Ce s-ar întâmpla dacă ai decide că copiii tăi sunt în regulă exact așa cum sunt, fără a fi nevoie să le corectezi manierele la masă, fără a vă asigura că hainele lor sînt asortate sau a insista ca ei să facă curat în camerele lor? Ce-ar fi dacă ţi-ai permite să-ţi iubeşti copiii, viața ta, și pe tine în întregime, cu toate imperfecțiunile şi greşelile tale? Imagineaza-ti cît de liber te-ai simți. Cu cât ai fi mai fericit.
S-ar putea ca copilul dumneavoastră să observe iubirea necondiţionată, în momentul în care veţi înceta să-l evaluaţi. Sau se va relaxa niţel, și va deveni un copil un pic mai fericit și care va coopera mai mult. Ești îngrijorat că va fi un leneș? Că nu va mai depune efort? Doar gândeşte-te, poate ceea de ce copiii noștri au mai multă nevoie decât de orice altceva, este ca noi să ne bucurăm de ei și să-i apreciem exact pentru cine sunt ei-acum. Poate că asta e ceea ce le dă aripi.
Poate că nu trebuie să vă petreceţi timpul dirijâdu-le paşii. Poate că aţi putea petrece 90 % din timpul dumneavoastră spunând DA! TE IUBESC AŞA CUM EŞTI! Poate că încăpăţînarea lui de a învăța să se târască chiar şi în situaţii cînd le explicăm că nu ar trebui, va contribui la formarea unui copil care va şti să meargă şi să alerge. Poate că cele mai multe din “neascultările ” lor sînt o expresie a imaturităţii lor naturale. Poate chiar sentimentele lor mai puternice şi incomode ar putea fi întâmpinate cu “Oh, scumpule, îţi mulțumesc pentru că mi-ai spus/arătat.”
Înţeleg că 10 % din interacțiunile voastre vor fi axate pe spălarea dinţilor, încercarea spanacului, sau interdicţia de a-şi lovi frăţiorul. Dar nu ar fi acesta un raport mai bun decât cel existent acum ?
Și astfel, niciunul dintre membrii familiei nu ar mai trebui vreodată să simtă că nu se ridică la nivelul aşteptărilor celorlalţi. Sursă: http://www.ahaparenting.com/_blog/Parenting_Blog/post/No_More_Tiny_Tailors/
