Cum am vorbit cu copilul meu despre moarte

0 0
Read Time:4 Minute, 17 Second

Nu cred că există un moment în viața asta care să te poată pregăti pentru a gestiona moartea, dar cred că modul în care societatea se raportează la moarte și mai ales modul în care ne educăm copiii față de acest subiect, contează mult în calitatea vieții pe care o vor avea ei și reperele morale legate de viața pe acest pământ.

Copiii conștientizează prima dată moartea undeva la 4 ani. Atunci lor le este greu, plâng foarte mult și chiar sunt speriați. Sunt îngrijorați mai ales de moartea noastră, a părinților. De obicei nu știm cum să abordăm acest subiect, pentru că și noi suntem paralizați de frică atunci când ne gândim la moarte și nu știm ce să le spunem copiilor. Vrem să treacă, să nu se gândească nici ei, nici noi la asta. Le spunem că asta nu se va întâmpla niciodată, că nu trebuie să se gândească la asta, că asta se va întâmpla peste foarte, foarte mulți ani. Și toate aceste lucruri sunt adevărate. Doar că emoția pe care o avem atunci când vorbim despre asta sau capacitatea de a primi plânsul copiilor când se gândesc la moarte , contează foarte mult pentru modul în care se va aranja acest aspect al vieții în sufletul lor. Carol a plâns mult în acea perioadă și am răspuns la multe întrebări. Pe noi ne-a ajutat foarte mult povestea zilei de naștere, care este specifică spațiului Waldorf și care introduce ideea de călătorie a sufletului pe această lume pentru a dobândi experiențe de creștere. Evident că având bunici matematicieni și fizicieni, Carol a primit mai multe perspective asupra acestui fenomen, dar cumva i s-a potrivit perspectiva reîncarnării. Și aceasta a internalizat-o cel mai activ.

Între timp a ajuns la noi cartea The Little Soul and the Sun, scrisă de Neale Donald Walsch, la care am plâns de fiecare dată când am citit-o. Vă las să o descoperiți voi, fără să vă dau mai multe detalii, dar pentru noi a fost revelatoare din multe puncte de vedere. A oferit startul unor conversații profunde despre relații și de ce avem anumite experiențe în viața noastră.

Toate aceste lucruri ne-au ajutat când am ajuns la momentul dificil în care a trebuit să îi spun copilului cu ambii bunici au murit, la o zi distanță. Nimic nu te pregătește pentru asta, dar când se întâmplă nu ai timp să reflectezi și să te gândești ce și cum faci.

Așa că vreau să vă împărtășesc ce am făcut noi, poate vă ajută sau vă inspiră pe viitor.

În primul rând am ales să spunem adevărul așa cum este. Nu am mințit, nu am ascuns durerea noastră (asta nu înseamnă că bocim pe umărul copilului până nu mai putem), am încercat să trăim împreună aceste momente cât de natural posibil. Și l-am lăsat să decidă cât de mult vrea să fie parte din ritualuri. A ales să nu fie prezent, așa că i-am respectat decizia.

Din toată aceasta perioadă am ales să vă împărtășesc o discuție pe care am avut-o:

  • Mami, sunt foarte trist. Nu mai am bunici cu care să vorbesc și pe care să îi întreb lucruri. Nu e corect că s-a întâmplat așa. De ce s-a întâmplat așa?
  • Nu știu, puiule. Și eu mă întreb același lucru și sunt tristă. E greu.
  • Sunt trist că nu mai pot vorbi cu ei.
  • Dar mai poți vorbi, puiule. Poți să îi întrebi tot felul de lucruri și ei sigur îți vor răspunde.
  • Cum îmi vor răspunde? Că eu întreb și eu îmi voi da răspunsurile.
  • Da, așa este tu iți vei da răspunsurile, dar ești sută la sută sigur că răspunsul vine de la tine? Tu ai avut multe momente importante pe care le-ai trăit cu buneii tăi. Și fiecare moment a lăsat un impact asupra ta. Aceste momente te vor influența în deciziile le vei lua, experiențele pe care le vei avea, emoțiile pe care le vei simți. Și ei vor comunica cu tine prin multe lucruri importante pe care le vei trăi în viitor. Acum toți trebuie să învățăm o nouă limba de comunicare, dincolo de comunicarea fizică. Și astfel vom putea să ținem legătură cu cei doi bunei minunați pe care îi avem.
  • Da tristețea asta care o simt acum va trece?
  • În fiecare zi va fi un pic, un pic mai mică. Până când vom ajungem s ne bucurăm când ne vom gândi la bunicii noștri.

Au trecut aproape 2 săptămâni de când au murit buneii lui Carol. Și este fascinat să observ modul în care copiii internalizează aceste momente. Am ales să îi răspundem deschis la toate întrebările, să vorbim deschis despre durerile noastre și orice detalii are nevoie ca să așeze toate aceste lucruri în sufletul lui.

Aveți curajul să discutați cu ei, să răspundeți la întrebările lor și nu vă ascundeți. Pentru că asta duce la frici care pot marca pe viață.

Acest articol nu este un ghid pentru a gestiona aceste momente. Este doar o împărtășire personală. Pe care vă invit să o respectați și care poate vă va ajuta pe viitor.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

About the Author

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may also like these