Mamele, sfaturile și judecata

Ma tot gândesc la presiunea care exista pe femei atunci când devin mame. Pe lângă faptul că este o presiune legată de corpul lor și modul în care acesta este gata să poarte copilul și tot ce face cu corpul ei este monitorizat și toți au o părere despre asta, după ce se naște copilul acest lucru nu se termină, dar se tot mărește și mărește….
Copilul nu doarme pentru că ai fost prea agitată în sarcină, copilul doarme pentru că ești obosită și nu interacționezi cu el, are colici că îi dai lapte praf și nu îl porți în marsupiu, e prea atașat că îl ții toata ziua în brațe și prea mult în marsupiu.
Dacă îi iei prea multe cărți și citești tu ca părinte ești obsedată și nu lași copilul să se dezvolte. Dacă îl lași desculț prin iarbă și mănâncă pământ ești hipioată și neglijentă. Dacă are copilul probleme de sănătate teoriile îți povestesc despre câte probleme nerezolvate ai tu, blocaj emoținal care se manifestă la copil, dacă nu duci copilul la activitășți ești indiferentă, dacă te duci la cursuri de parenting nu ai instinct și îi lași pe alții să îți crească copilul.
Întotdeauna este vina ta. Și acest lucru se inernalizeaza și devine lanț de gât care se strânge din ce în ce mai tare și simți că te sufoci și te gândești cum naiba am ajuns aici. Și oare mai există scăpare sau asta este viața?
Să crești un copil nu este o plimbare prin parc și nici măcar o drumeție prin munte. Este o investiție și o alegere zilnică de a fii lângp o altă ființă umană. Este un proces PERSONAL de vindecare, învățare și descoperire. Este un proces de creștere, de relaționare, de conștientizare. Dar nu este un statut despre care toți să își dea cu părerea. Și toți să se creadă psihologi.
M-am săturat să văd statusuri care discută mamele din ziua de azi. Indiferent de poziția din acest status. Și m-am săturat ca la orice pas să fie despre vina cuiva. Aducem atâta presiune și nefericire într-un proces care oricum e greu și solicitant si avem în capul nostru destula vinovăție. Adunată de zeci de ani de educație pentru viață. NU mai este nevoie să primim și de la alții.
Poate e vina mamei ca un copil are un handicap, poate e vina noastră ca părinți că aducem propriul bagaj în relații. Dar asta nu însemană că oricine are privilegiul să vorbească despre asta și să aibă o părere. Asta nu înseamnă că avem dreptul să dăm cu oamenii de pământ pentru niște likeuri. Sau pentru că acum avem o tribună unde să ne strigăm bălăriile sau pseud-oconcluziile.
Pentru că ceea ce vorbim este despre noi, nu despre ceilalți. Și judecata altora este propria judecată și propria durere.
Și este o lecție pe care o învăț și eu zilinic. Să nu mă las atrasă în acest joc seducător pe care ni-l dă senzația de putere cu tastaura în mână.

Photo credit: Photo by Levi Guzman on Unsplash

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *