O întrebare care apare foarte des în discuțiile cu părinții este cea legată de agresivitate. Dacă dai o căutare între articolele de parenting, găsești o mulțime care discută despre cum gestionezi situațiile în care propriul copil este agresor și găsești mult mai puține articole care discută cum gestionăm situațiile în care copilul nostru este agresat. Cred că este o discuție foarte importantă pentru că în aceste interacțiuni când copiii sunt mici putem pune bazele unor reacții sănătoase și putem evita ca pe viitor copiii noștri să fie victimele bullyingului.
Atunci când copilul nostru este agresat, în interior se întâmplă foarte multe lucruri și se declanșează emoții foarte puternice. Suntem extrem de tentați să intervenim, să îi salvăm, să îi salvăm de durere, de dezamăgire, de agresivitate, de orice pericol care ar putea să îi întristeze. Ne place atunci când copiii noștri sunt veseli, se joacă frumos și nu au conflicte. Atunci suntem și noi liniștiți și ne putem relaxa.
Când copilul nostru este agresat de alt copil, emoțiile care se declanșează în noi sunt câteodată necontrolat. Dar pentru a ne ajuta copiii constructiv, trebuie să facem exact asta. Să ne controlăm emoțiile și reacțiile. Când ne urmăm impulsul și fugim să salvăm copilul sau ne manifestăm panica, furia sau judecata înspre agresor sau tratăm copilul nostru ca pe o victimă (Oh săraca de tine… Oh, draga mea…. sau ne gândim la copilul nostru doar în termeni de gingaș, slab, neajutorat) – transmitem câteva mesaje foarte clare.
- Că s-a întâmplat ceva groaznic și dintr-o dată oferim o conotație mult mai gravă situație. Astfel nu îi oferim copilului nostru timp să înțeleagă ce simte și să ia o decizie despre cum să abordeze situația, pentru că noi deja i-am livrat o realitate gata creată.
- Îi transmitem că lumea noastră este plină de pericole și foarte nesigură
- Îl transformăm în victima care are nevoie de noi să fie salvată
De cele mai multe ori modul în care noi interpretăm anumite situații, nu este neapărat identic cu ceea ce văd ceilalți din jur. Și lumea copiilor este câteodată de neînțeles pentru noi. Vrem să o evaluăm și vrem să transmitem lecții cu creierul nostru adult și cu soluții care poate funcționează între adulți. Dar lumea copiilor este foarte diferită. Reacțiile lor nu sunt logice, nu sunt planificate, de cele mai multe ori sunt impulsive și negândite. Pentru că mintea lor emoțională este cea care face legea și este cea care deține controlul de cele mai multe ori.
Nu vreau să discut aici cauzele agresivității copiilor, pentru că le puteți citi în acest articol. Dar aș vrea să vedem ce putem face să ne ajutăm copilul când este agresat.
Astfel, există mai mulți pași pe care îi putem întreprinde.
- Evaluați situația înainte să interveniți nepotrivit. Observați cum se descurcă copilul dacă este împins, i se smulge jucăria, se vorbește urât cu el, etc. Nu transmiteți copilului propria voastră evaluare a situației pentru că s-ar putea să dramatizați o situație mult mai simplă.
Haideți să luăm un scenariu simplu la locul de joacă. Unul dintre copii îl împinge pe al vostru din groapa cu nisip. De obicei suntem tentați să îl atenționăm pe celălalt copil că nu este frumos să facă asta sau ne așteptăm ca celălalt părinte să intervină și avem o reacție foarte protectivă față de copilul nostru. Înainte să acționăm este necesar să înțelegem situația. Celălalt copil are acum greutăți în a gestiona relaționările, poate vrea să el un spațiu unde să aibă puțin control asupra lucrurilor, poate este obosit. Ideea este să nu pornim de la premisa că celălalt copil a vrut neapărat să îi facă rău copilului nostru. Dar putem să ajutăm la detensionarea atmosferei:
“Wow, ai vrea să ai toată groapa asta numai pentru tine. Te-ai supărat că ne jucăm și noi aici. Eu zic că este destul nisip pentru toată lumea.”
Un zâmbet larg și sincer poate ajuta copilul agresor să se detensioneze și să gestioneze mai bine interacțiunea.
Mesajul pe care îl transmitem propriului copil trebuie să fie empatic, să îi arate că este în siguranță și că situația nu este atât de gravă: “Este supărat că trebuie să împartă groapa de nisip cu noi. Nu îți face griji, ești în siguranță. Este destul nisip pentru toată lumea.”
- Interveniți fizic dacă simțiți că situația ar putea escalada.
Asta înseamnă să vă poziționați între copilul vostru și celălalt copil pentru a putea preveni o situație critică. Și cu o voce hotărâtă puteți modela cum să exprimi o limită clară prin cuvinte. ȘI asta este de ajutor pentru ambii copii.
“Este foarte greu să împarți, dar acesta este nisipul tuturor. Noi vom sta aici și tu vei putea sta pe cealaltă parte.”
- Oferiți copilului vostru o voce. Este important să îi modelăm copilului cum să traseze limite personale. Și acest lucru trebuie să se întâmple nu numai în relația cu ceilalți copii, dar și în relațiile cu adulții. Nu putem avea pretenția să știe cum să gestioneze situațiile conflictuale cu ceilalți, dacă nu exersează asta în relația cu noi. Și limitele lui să fie respectate. Pentru că așa capătă încredere că și ceilalți vor face la fel.
“Data viitoare ai putea să îi spui: Dacă nu își place cum te simți, ai putea să spui: Nu îmi atinge corpul … sau … După ce termin te poți juca și tu.”
Gândiți-vă cum trasați voi limitele personale și dacă știți cum să le exprimați față de ceilalți. Pentru că frica voastră legată de experiențele copilului, s-ar putea să fie doar o proiecție a propriei poziții de victime pe care o abordați în situațiile conflictuale. Care nu vă place și pe care nu o știți gestiona.
În momentul în care ne uităm la copilul nostru ca fiind o victimă neajutorată, îi transmitem acest statut care la un moment dat îl va prelua ca și o normalitate. Copiii noștri au resurse minunate să gestioneze ceea ce trăiesc în relațiile cu ceilalți copii. Atâta vreme cât primesc sprijin emoțional de la noi și încredere că au resursele necesare. Acestea sunt câteva ingrediente pe care noi nu le-am primit când am fost mici.
- Primiți plânsul copilului și oferiți validare emoțională a ceea ce simte.
Dacă are loc o agresiune fizică vă concentrați asupra copilului și îi validați emoția. Copilul nu are nevoie să îi rezolvăm conflictul, nu are nevoie să ne fie milă de el și noi să îl transformăm în victimă și nu are nevoie să vadă furia noastră care se dezlănțuie asupra altui copil sau adult. El are nevoie în acel moment să simtă sprijinul nostru emoțional, să aibă un spațiu unde să se simtă în siguranță și să se regrupeze. După ce trece acest moment de plâns putem deja să punem situația în perspectivă. Și să creăm povestea care să îl ajute să înțeleagă ce s-a întâmplat.
“Eram la locul de joacă și celălalt copil a vrut să se joace numai el în groapa cu nisip. Cred că azi îi era greu să împartă și emoțiile puternice au ieșit la iveală. Și te-a lovit. Te-ai speriat și ai început să plângi. Te-am luat în brațe și am stat așa până când te-ai liniștit. Te simți mai bine acum?”
De aici putem să îl ajutăm să găsească soluții despre cum să gestioneze pe viitor situația, dar și să înțeleagă că celălalt copil trece prin niște momente grele și nu este doar un copil rău șu agresiv. Empatia de aici începe.
- Putem să ne adresăm celuilalt părinte, dar fără să îl acuzăm sau să îl facem să se simtă neadecvat.
Scopul nostru este să ajutăm celălalt părinte să gestioneze mai bine situația și să îl determinăm să ia niște măsuri, în cazul în care simțim că situația escaladează serios.
“Observ că îi place foarte foarte tare să se joace cu nisipul. E greu să te oprești când ești așa entuziasmat. Uite, după ce terminăm noi aici o sa aibă nisipul doar pentru el.”
O astfel de atitudine nu creează conflict și chiar modelăm empatie. Și șansele ca celălalt părinte să ia o atitudine conștientă sunt mul mai mari. Atunci când rușinăm părintele riscăm ca asta să se întoarcă împotriva copilului. Și nu ne dorim asta, de fapt. Oricât de supărați am fi.
- Ascultăm mai mult, pentru a evita să ne transmitem propriile evaluări ale situației.
De cele mai multe ori modul în care noi interpretăm situația nu corespunde neapărat cu modul în care copilul simte situația. Și de asta este necesar să oferim spațiu copilului să analizeze propriile emoții și să își tragă propriile concluzii. Există multe situații în care nu am văzut întreg contextul sau am tras concluzii pripite bazate pe o singura interacțiune. Și asta nu îl ajută pe copilul nostru să facă analize constructive din punctul lui de vedere.
Pentru a înțelege mai bine acest aspect, am să vă povestesc o întâmplare personală cu copilul meu care avea atunci aproape 7 ani.
Fiind la școală, a fost murdărit cu noroi de o fetiță dintr-o clasă paralelă. Aceasta a aruncat p el o sticlă cu noroi, care i-a nimerit pe față, pe ochelari, în gură, pe haine.
Când am auzit ce s-a întâmplat nu puteam să mp desprind de imaginea aia în care copilul meu a mâncat noroi. Mă gândeam la umilința lui, la cum s-a simțit el și îmi venea să mă duc să dărâm școala și să am o discuție serioasă cu părinții acelei fetei.
În schimb, am ales să tac și să văd ce povestește copilul. Care este perspectiva lui. Cum a trăit el acea experiență. Și, spre surpriza mea, am aflat o altă versiune a realității.
Mi-a spus că a fugit după acea fetiță în curtea școlii și ea i-a spus de câteva ori să înceteze, dar el nu s-a oprit pentru că dorea să se joace cu ea. Și atunci ea l-a stropit cu noroiul.
L-am întrebat dacă asta l-a deranjat. Mi-a spus ca nu neapărat. Ea doar a ripostat. Mi-a spus că învățătoarea l-a dus să se spele. Și că s-a jucat mai departe cu copiii.
L-am întrebat dacă are vreo soluție legată de cum să evite astfel de situații pe viitor și răspunsul lui a fost foarte simplu. Să se oprească atunci când i se cere asta.
Este foarte greu să acceptăm că copiii noștri vor trece și prin situații neplăcute. Am vrea să nu sufere, să nu le fie greu, să fim acolo tot timpul pentru a-i ajuta. Dar asta nu este posibil. Viața este și neplăcută câteodată. Și avem experiențe neplăcute. De acolo copiii învață cum să facă față la aceste situații. Rolul nostru este să le oferim uneltele necesare să gestioneze aceste situații, nu să le rezolvăm in locul lor. Și este important cum apreciem aceste situații. Pentru mine a fost o lecție prețioasă să învâț de la copilul meu că nu este o victimă, că are resursele să treacă peste situațiile neplăcute și să am încredere în capacitatea lui de a interacționa cu ceilalți copii și de a avea grijă de el.
Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash