Românii și bătaia ruptă din rai sau de rai?

Read Time:14 Minute, 0 Second

Discutam zilele trecute despre violența fizică asupra copiilor și atitudinea era ceva de genul fii serioasă, asta deja nu mai este o problemă. În ziua de azi copiii nu se mai bat. Nu vezi că acum nici la școală nu au voie să îi atingă. Poate că a fost o problemă a generației noastre, dar acum nu mai este așa.
În același timp auzim discursuri despre cum copiii din ziua de azi nu știu ce e aia disciplină, dacă ar știi de frică, nu s-ar mai comporta așa și ar avea mai mult respect, dacă ar fi cunoscut cureaua acum altfel se comportau, uită-te la noi ce bine am ieșit chiar dacă am mai primit curele peste fund.
Deși simțeam că violența asupra copiilor este la fel de prezentă ca înainte, doar că acum nu mai poți spune asta fără frica de a fi judecat, am sperat că fenomenul este în scădere și zona unde trebuie să lucrăm ca educatori parentali este cea a violenței verbale și psihice. Care nu se eradichează așa de ușor.

Dar, după ce am citit studiul World Vision România despre violența asupra copiilor, am realizat că m-am înșelat foarte serios. Nu putem să vorbim încă la nivel național despre cum putem să evităm agresivitatea verbală, dacă datele legate de violența fizică ne prezintă o realitate mai mult decât cruntă. Și procentele nu s-au schimba cu nimic față de acum vreo 5-6 an când am citit ultimele statistici pe acest subiect. Acelea erau mai promițătoare decât ceea ce vă voi prezenta mai departe.

Așa că hai să vedem ce spune studiul.

Conform statisticilor 1,7 miliarde de copii au fost victime ale violenţei la nivel global în anul 2015. În România, în fiecare oră 2 copii sunt victime ale unei forme de violenţă raportate autorităţilor. În 2016 au fost raportate 14.323 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor. Anual, în ţara noastră, numărul cazurilor de abuz raportate creşte cu aproximativ 1.000 de cazuri, deşi populaţia de copii continuă să scadă, fiind în prezent cu 40% mai mică faţă de 1990.

Concluzie: 20% dintre copiii din România sunt abuzați, numărul acesta fiind mai mare deoarece marea majoritate a cazurilor de violență nu se raportează. Şi asta pentru că trăim într-o societate în care corecţiile fizice sunt considerate o formă de educaţie, în care neglijarea nu este recunoscută ca formă de violenţă,în care ce se întâmplă în familie rămâne în familie şi foarte rar martorii violenţelor domestice se simt datori să intervină.

86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc ÎN FAMILIE, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului. Cele mai multe violenţe, cele tăcute, care lasă răni deschise toată viaţa, se întâmplă în spatele uşilor închise şi nu apar niciodată în statisticile naţionale. Violenţa în familie este încă un non-subiect pentru societatea românească. Pentru că este tolerată, pentru că adesea nici măcar nu trece drept o formă de violenţă.
Datele raportului vin cumva în contradicție cu ceea ce românii semnalează a fi problemele cu care se confruntă populația. Violența împotriva copiilor este a treia problema majoră identificată de respondenți, prima fiind sărăcia extremă și sistemul educațional deficitar.

Un alt aspect important care relevă modul în care tradițiile se mențin și se propagă este sursa informațională folosită de părinți pentru a se pregăti sau a face față la viața lor de părinți.
Știți cum înainte învățații satului erau cei mai în vârstă? Ei bine această atitudine este înca general valabilă. Pentru că aproape 73% din respondenți caută informații și sfaturi la persoanele în vîrstă (mamă, soacră), abia 49% se îndreaptă spre specialiști (pediatru, medic), 39% de la persoane de vârstă apropiată, 37% din cărți de specialitate și 27 % din mediul online.

Conform studiului publicat doar 1 din 10 părinți nu concepe să își lovească vreodată copilul. Astfel, având acest procentaj covârșitor, nu a fost dificil să identifice 7 tipologii de părinți care își lovesc copiii:

- Părintele non-violent (9,3 %) – care nu și-ar lovi niciodată copilul

Simt că drumul către auto-realizare/vârful piramidei este lung şi greu, dar întodeauna focus-ul este spre dezvoltare personală. – AXAT PE AUTOREALIZARE
faptul că ei consideră că un copil ajunge să se obişnuiască să fie lovit şi atunci nu e cea mai eficientă metodă de a educa;

Cel care se ascunde (7.5%) – Știe că nu este bine, dar o face atunci când nu îl vede nimeni.

Este un comportament ascuns, care se caracterizează prin nevoia de autoritate impusă prin violenţă atât în faţa copilului cât şi în faţa femeii; Ca victimă a violenţei ascunse de cunoştinţe şi prieteni, copilul resimte repercursiuni emoţionale puternice şi ajunge să-i fie ruşine de orice;

Cel fără motiv (5,9%) – nu știe de ce, dar se mai întâmplă

Și părinții care se ascund și cei care nu știu de ce își bat copiii sunt părinţi cu lipsuri materiale majore şi care au aşteptări cu privire la primirea unor ajutoare din parte – AXAT PE SUPRAVIEȚUIRE

Cel care se simte vinovat (2.8%)– care regretă fiecare ieșire violent și cumva știe că nu este ok să îți lovești copiii

Ţin la intimitatea familiei lor. Cuvântul acasă este sinomin cu siguranţă. – AXAT PE SECURITATE
Este un comportament întâlnit mai curând în mediul urban, în rândul părinţilor care sunt supuşi la stres, la un program încărcat; Sunt, în general, părinţi cu copii mici, sub 10 ani: , “peste gură când vorbeşte urat”,“palma la fund când nu ascultă”.

Cel care acuza (10%) – crede că este violent din cauza copilului, aruncă vina pe el

Părinţi care au o părere bună despre sine, resimt în mod acut nevoia de status şi aliniere socială. – AXAT PE STATUS
Comportamentul se regăseşte în categoria părinţilor din mediul low, cei care acuză copilul de faptul că nu îi recunoaşte meritele de părinte şi că nu depune la fel de mult efort în familie; De cele mai multe ori, vina este a copilului care cere atenţie şi care nu înţelege că părintele este obosit;

Cel care are justificare socială (5.5%) – toată lumea așa face

Părinţi care simt nevoia de a fi în control şi tocmai de aceea exercită presiuni asupra copiilor prin alegerea unui set de reguli pe care copiii trebuie să le respecte. – AXAT PE CONTROL

Justificare religioasă (8.1%) – Bătaia e ruptă din rai.

Caută modalităţi în care pot deveni oameni şi părinţi mai buni, însă sunt destul de focusaţi pe “respectarea regulilor” – AXAT PE DESCOPERIRE

Justificare morală (50.6%) – o face spre binele copilului

Părinţi care simt nevoia de a fi în control şi tocmai de aceea exercită presiuni asupra copiilor prin alegerea unui set de reguli pe care copiii trebuie să le respecte. – AXAT PE CONTROL
Este un comportament violent prin care părintele crede că rezolvă o problemă punctuală, mai ales în relaţie cu adolescenţii: aceştia încep să chiulească, să umble cu anturaje dubioase, să fumeze sau să umble cu băieţi; În această categorie se încadrează mamele care vor căuta justificări morale: “mai bine îl bat eu decât soarta”.

Pentru mine este în continuare impresionat procentajul de părinți care își bat copiii în primii 5 ani de viață (aproape la toate categoriile aceasta perioadă de vârstă are aproape cele mai ridicate procentaje). La un moment dat citisem un studiu similar și una dintre motivații era că dacă îi bați în primii ani de viață, aceștia nu țin minte sau nu înțeleg ce li se întâmplă. Iar acum vine întrebarea? Dacă bătaia e aplicată ca metodă educațională ar trebui să o țină minte, nu? Sau să înțeleagă de ce o primesc. Pentru că altfel e ca un fel de sport si descărcare de nervi a părintelui pe un sac de box uman.

Studiind clasificarea pe vârste, observ că trendul se menține și acum și bătaia se practică la scară largă încă de la vârste fragede, mai ales în rândul tipologiei părinților cu justificare morală. 45% dintre ei consideră că este ok să îți bați copilul între 0-2 ani, 51,6% consideră că este necesar să îi bați între 3-5 ani și 55% consideră că este normal să îți bați copiii și când ajung la viața adultă.

Totodată, 93% din respondeți consideră că violență aspra copilului înseamnă atunci când bătaia lasă urme și cicatrici și doar 46% dintre ei consideră că bătaie înseamnă și o palmă peste față sau fund atunci când nu te ascultă.

Dacă este să ne uităm la justificările pe care le oferă părinții pentru bătaie, vom avea o astfel de listă:

Copilul cere mai mult decât părintele îşi permite părintele, nu este recunoscător pentru ceea ce părintele îi oferă
Copilul este neascultător, face năzbâtii
Atunci când este pentru binele copilui, sunt motive care apar în adolescenţă şi copilul are nevoie de o corecţie.
Atunci când copilul intervine între partener şi parteneră (în cazuri de violenţă împotriva mamelor);
Atunci când copilul cere să îi fie acoperite nevoile de bază – mâncare, haine, lucruri pentru şcoală;
O palmă la fund, palma peste gură când vorbeşte urât, urecheală, zguduială
Când este pedepsit pentru o faptă şi bătaia e serioasă;

Dacă ne uităm la factorii declanșatori ai violenței, s-au identificat câțiva recurenți la majoritatea părinților. Aceștia se schimbă evident în funcție de vârsta copilului.

Mofturi la mâncare şi la programul de somn; durează prea mult să mănânce/să adoarmă; lipsa vieţii sociale a părinţilor; vrea la TV, vrea telefonul, tableta; (3-5 ani)
Nu ascultă; Plânge “fără motiv”; Nu adoarme; Comportament schimbător; (0-3 ani)
Crizele de nervi ale copiilor – tăvălit pe jos, ţipete, aruncatul de obiecte; (3-8 ani)
Îşi pune în pericol viaţa/sănătatea; Şantaj emoţional; “la vârsta asta trebuie să ştie cine-i şeful”; Nu respectă programul impus de părinţi; (6-8 ani)
Note proaste la şcoală; Pretenţii – “cere mai mult decât pot să-i ofer”; Intervin în problemele adulţilor; (5-8 ani)
Chiuleşte; Anturaje dubioase; Nu respectă programul impus de părinţi; Fumat/consum de alcool; Fete: începe sa umble cu băieţi; (9-16 ani)
Când nu contribuie la treburile casei – face numai dezordine, fără să strângă după el; (9-12 ani)

Concluziile formulate de cei care au realizat studiul sunt acestea:

De cele mai multe ori, violenţa este un abuz de putere care apare atunci când părinţii se simt neputincioşi sau simt că pierd controlul.Aproximativ 60% dintre părinţii români sunt de acord cu afirmaţiile “Dumnezeu nu dă cu parul”. Totodată, acelaşi procent nu consideră că “o palmă la fund” este un comportament violent. Părinţii se simt în măsură să ia decizii pentru copiii lor şi folosesc violenţa pentru a păstra relaţia părintecopil aşa cum vor ei. Jumătate dintre părinţi aparţin segmentului Falşilor Altruişti (“moral justifiers”) care consideră că “e spre binele copilului” să fie lovit din când în când.

Se observă că 82% dintre respondenţi sunt de acord cu proverbul românesc “Rufele se spală în familie”, fapt care ne confirmă că schimbul de idei şi metodele de rezolvare a problemelor sunt limitate sau că se folosesc aceleaşi metode din generaţie în generaţie.

De asemenea, 77% dintre respondenţi sunt de acord cu proverbul “Copilul este oglinda părintelui”, ceea ce susţine ipoteza construită în etapa calitativă.Violenţa este o tradiţie de familie şi nu este văzută ca ceva negativ, după cum afirmă unii dintre respondenţi: “Şi pe noi (pe mine şi pe fraţii mei) ne-au bătut şi uite ce oameni au scos din noi.”

Nu știu ce simțiți voi când citiți acest date, dar pentru mine este foarte clar că încă avem foarte mult de lucrat la modul în care vedem ființa umană și cum ne raportăm la noi înșine. Pentru că așa cum tratăm copiii ne trată și propriul nostru interior. Chiar dacă nu vrem să admitem asta.

Rolul copilului în familie s-a schimbat foarte mult de-a lungul istoriei și, cu mici excepții, dragostea față de el nu era motorul principal. El era continuarea familiei, modalitate de a forma o familie, sursă de venit și mâini în plus pentru muncă, proprietatea părintelui, etc… Abia în ultimul secol se discută mai aprofundat despre ce înseamnă creșterea unui copil și oamenii încearcă să înțeleagă mai profund cum funcționează ființa umană, la modul general.

Da, instinctul de reproducere există în noi. Și ființa noastră este în primul rând dragoste. Venim în această lume pentru a trăi experiențe anumite, necesare pentru creșterea noastră. Dar, nu putem să scoatem din ecuație contextul în care se formează o persoană. Și să sperăm că indiferent de acesta, va prevala instinctul și dragostea. Pentru ca experiența ne arată că lucrurile nu sunt așa simple. Și datele de mai sus susțin cu vârf și îndesat aceste afirmații. Pentru că ceea ce trăim acum la nivel de umanitate este o epocă a întrebărilor și a conștienței de sine. Și asta ne determină să vrem să înțelegem, să cunoaștem, să descoperim, să aprofundăm. Acum mai mult ca niciodată accesul la informație ne permite mult mai multor oameni să ne punem întrebări și să avem încredere că putem găsi răspunsuri. Iar modurile în care vin aceste răspunsuri la noi este diferit.

Ca să putem accepta că violența este greșită, trebuie să acceptăm că ceea ce am trăit noi în relațiile de iubire semnificative pe care le-am avut, nu este corect. Trebuie sp acceptăm că oamenii pe care i-am iubit cel mai mult în viață totuși nu au știut ce fac și ne-au provocat răni și traume. Și mai trebuie ceva. Să avem curajul să ne uităm la viața noastră și să ne recunoaștem nouă locurile unde treburile nu merg bine. Să ne uităm la fricile noastre, la durerile noastre, la dezamăgirile noastre și să ni le integrăm în viața noastră. Și să acceptăm că ceea ce am trăit ne-a afectat în multe moduri. Chiar dacă avem job bun și salariu care ne permite să ne plimbăm prin lume. Să ne întrebăm pe bune ce înseamnă fraza asta: uite ce bine am ieșit… Oare de ce condamnăm violența asupra animalelor inclusiv, dar susținem violența împotriva copiilor ca formă de educație? Oare ne place societatea în care trăim? Oare chiar credem că ce se întâmplă în jurul nostru poate fi desprins de educația pe care o primim?

Oare ne-ar ajuta dacă am înțelege mai bine ce se întâmplă cu dezvoltarea unui copil agresat constant? Oare ne-ar ajuta să ne oprim dacă am înțelege că motivele pentru care îi batem nu se rezolva deloc, ba chiar îi ajutăm să și le mențină și să le internalizeze?

Stiați că reacţia chimică din corpul unui copil ameninţat este identică cu ce se petrecea în corpul strămoşilor noştri preistorici când erau atacaţi de un animal sălbatic. Iar acest cocktail de hormoni care se declanşează ca răspuns la stres a fost esenţial în supravieţuirea speciei umane. Aproape 90% dintre copiii supuşi violenţei în România au nevoie de acestă reacţie chimică din corp pentru a supravieţui în propria familie. În momentul în care copilul se simte ameninţat, pulsul său se înteţeşte, îi creşte tensiunea arterială şi respiră mult mai accelerat decât de obicei.Venele sale încep să transforme mai mult oxigen către musculatură, ca să îi pregătească organismul pentru răspunsul ancestral,acela de luptă sau fugă. În acelaşi timp, organismul său va bloca funcţii – de exemplu digestia şi creşterea – care sunt vitale pentru dezvoltarea unui organism tânăr,dar care nu sunt necesare salvării imediate. Creierul copilului certat sau bătut nu face nicio diferenţă între ameninţarea pe care acum milioane de ani o reprezenta un urs feroce şi ameninţarea pe care o reprezintă acum cureaua sau lingura de lemn. Creierul modern nu a dezvoltat modalităţi moderne de procesare a ameninţărilor şi se comportă în acelaşi fel ca în vechime.

În această lume există mulți oameni care și-au dedicat viața pentru a înțelege mai bine omul și care își doresc să ofere sprijin pentru ca aceste lucruri să ajung la cât mai mulți părinți. Și eu cred ca datoria noastră este să încercăm să aflăm cât mai multe. Pentru că copiii nu sunt o proprietate privată, nu sunt un lucru pe care îl deținem și peste care avem drept de viață și de moarte. Copiii sunt ființe umane care au nevoie de ajutorul nostru să cunoască această lume și să poată să dezvolte abilitățile necesare pentru a-și urma propriul destin. Și ajutorul pe care noi îl oferim nu este doar la nivelul nevoilor de bază. Dar poate fi mult mai profund și este despre experiențe de viață, modele de urmat și reflecții făcute împreună. Dar nu este despre vătămare fizică, autoritate și suferință.

Vă dați seama cât de internalizat este în noi că dragostea trebuie să doară? Și asta se vede în toate relațiile semnificative pe care le avem… Doar fiți sinceri cu voi. Și veți vedea paternul.

Daca nu îl vedeți, mai citiți odată studiul.

Photo by Kate Williams on Unsplash