0
0
Aseară am avut o discuție foarte interesantă cu băiatul meu de 7 ani, despre care o să vă povestesc mai jos și care a generat multe gânduri și emoții în viața mea afectivă.
Cred că modul în care ne gândim la anumite lucruri sau vorbele pe care ni le spunem în gând, pot fi un catalizator al stării noastre de bine și pot influența modul în care funcționează inclusiv corpul nostru fizic. Având în vedere că în pedagogia Waldorf există o foarte frumoasă poveste a nașterii copilului, care spune că fiecare copil are un înger păzitor care îl va însoți în călătoria lui (dar pe care nu îl poate vedea, dar care are un ajutor de nădejde pe pământ – mama), încerc să îl încurajez pe Carol să se gândească la lucrurile importante pentru el și să își găsească această forță interioară, vorbind cu acest înger păzitor.
Și spunându-i lui despre cum acest înger ne poate ajuta să găsim forța interioară să rezolvăm anumite situații sau să ne ajutăm pe noi și organismul nostru să se simtă mai bine, la un moment dat mă întrerupe și îmi spune:
- Nu știu cum să ii spun asta îngerului, pentru că uneori îmi doresc lucruri care sunt imposibile….
- Ia spune-mi un lucru pe care ți-l dorești și este imposibil, zic eu.
- Aș vrea să nu mai cresc, îmi place la vârsta asta pentru că cu cât crești, cu atât ai mai multe responsabilități și mai puține libertăți. Și apoi mai sunt lucrurile pe care mi le doresc, sunt posibile, dar nu au sens…
- Adică??
- Pai uite, eu vreau telefon și voi ați spus că nu vedeți sensul ca eu am să am unul. Deci, nu e ca și cum s-ar putea împlini dorința mea.
- Păi, ai putea să te gândești ce argumente ai pentru a avea un telefon și să găsești tu sensul, pentru că noi am zis că suntem deschiși la orice discuție.
Discuția nu a mai continuat, pentru că era târziu și dimineața la școală. Dar eu am rămas cu niște gânduri ale mele, pe care vreau să vi le povestesc și vouă.
Dacă ar fi fost să procedez după toate teoriile pe care le știu, puteam să validez copilul atunci când mi-a spus că și-ar dori să nu mai crească. Să îi spun că ar fi extrem de distractiv să putem opri timpul și să trăim aceste momente magice cât mai mult timp. Sau puteam să îi spun că magia sufletului nostru este că adună toate aceste momente minunate care ne formează și ele ne vor însoți pe toate drumurile pe care le avem de parcurs în această viață. Sau puteam să explorez puțin această dorință, să văd dacă nu este mai mult în spatele ei. Dar eu nu am putut să fac asta, pentru că unicul lucru pe care l-am simțit a fost propria frică. De care nu am mai putut să trec. Și am fugit repede de acest moment, i-am spus steril că toți creștem și că acesta este mersul vieții.
Știu de unde vine frica, știu că este declanșată de toate experiențele pe care le-am avut în toți acești ani de când am devenit mamă și mai știu că această frică este una pe care o simte marea majoritate dintre noi. Dar despre care nu vorbim. Pentru că ni se pare că dacă vom verbaliza sau vom recunoaște, nu vom mai putea controla gândurile, emoțiile și se vor revărsa mai multe lucruri pe care nu suntem gata să le înfruntăm, să le gestionăm.
Despre modul în care se gestionează emoțiile și modul în care se vindecă anumite lucruri, am tot citit și toate teoriile legate de emoții spun același lucru. Că trăirea acestora este un pas decisiv pentru a le slăbi puterea, ca apoi să ajungem la vindecare. Cred că cel mai bun rezumat al căii de a ajunge acolo, am găsit la Gáspár György, unde el povestește despre cum să te împrietenești cu emoția pentru a o putea trăi și apoi gestiona și apoi vindeca ceea ce o declanșează. Acestă împrietenire cu emoțiile vine prin mai multe căi. Una dintre ele este cea de a învăța mai multe lucruri despre emoții și cum funcționează acestea. Pentru că, trăind într-o lume atât de cerebrală, în care partea cognitivă este atuul suprem al unui om de succes, nu mai știm că emoțiile sunt o parte importantă a ființei noastre și că anume ele ne-au asigurat și ne asigura supraviețuirea speciei. Nici măcar nu avem emoții bune sau emoții rele, avem doar o paletă de simțiri care au o funcție foarte concretă de adaptare a noastră la mediu și care ne ajutăm să luăm decizii extrem de rapid pentru a ne păstra integritatea, pentru a ne feri de anumite întâmplări sau ne semnalează la nivel corporal că sunt lucruri la care trebuie să începem să ne uităm și să le aducem în conștient, pentru a putea funcționa mai departe.
După ce reușim să dezvoltăm un vocabular al emoțiilor și să înțelegem când simțim frică sau furie sau bucurie sau dragoste, putem să mergem mai departe și să ne uităm la aceste emoții atunci când apar. Aici suntem încă într-un loc destul de sigur, în care putem să fim un spectator nu foarte implicat și să observăm anumite reacții ale noastre: ce gânduri avem când apare această emoție, ce simțim în corpul nostru, cum se manifestă și cum se exteriorizează această emoție. Intrând conștient în acest proces, putem ajunge să observăm ce fel de mecanisme de apărare folosim și cum funcționează mintea noastră. Partea bună este că ne putem opri oricând și să reluăm această analiză când mai adunăm niște curaj :)
Rolul de observator trece treptat în unul activ prin faptul că ne permitem să trăim acea emoție, să o lăsăm să fie și să o suportăm. La început puțin câte puțin, apoi din ce în ce mai mult, până când reușim să trăim acea emoție pe deplin. pentru că în această etapă, ea deja vine și pleacă, vine și pleacă și puterea pe care o simțim atunci când reușim să nu mai blocăm nimic, dar să trăim ceea ce simțim, ne face să vrem să revenim și încet încet să vindecăm în noi diferite lucruri care ne încurcă să funcționăm. Dacă ajungem aici, înseamnă că am reușit să ne împrietenim cu emoția respectivă și că puterea este acum la noi. Și ea nu va putea să ne mai saboteze și să ne depărteze de ceea ce suntem noi în esență.
Dacă este să revenim la frica despre care vă spuneam mai devreme și să analizăm unde mă aflu eu acum, cred că, prin acest articol, mi-am asumat rolul de observator. Am încercat să fac un pas spre a gestiona ceea ce se întâmplă și a avea curaj să spun cu voce tare despre frica mea și despre modul în care aceasta îmi influențează viața. Pentru că această frică nu apare doar într-un context. Ea apare în contexte total diferite, dar rădăcina este aceeași. Poate că noi nu facem legătură dintre emoția care s-a declanșat acum într-o discuție și frica de a merge la volan, de exemplu, dar când ne asumăm acest rol conștient de a observa emoțiile noastre, încep să apară și conexiunile. Și suntem mai aproape de a vindeca niște lucruri de care acum nu mai fugim și pe care nu le mai ignorăm.
Eu cred cu tărie că curajul nu vine din teribilism și curajul nu este separat de frică. Pentru că este extrem de curajos să îți asumi vulnerabilitatea, să îți asumi ceea ce simți și să vrei să devii tu cel care gestionează ceea ce se întâmplă în viața lui.
Copiii sunt cea mai bună resursă pe care o avem pentru a începe să vindecăm multe lucruri în noi. Și de cele mai multe ori, discuțiile pe care le avem cu ei, nu sunt doar o lecție sau o resursă de învățare pentru ei, dar sunt o ocazie extraordinară de a învăța lucruri despre noi.
sursa foto: www.unsplash.com
