Când mama m-a părăsit

*Acest text este unul anonim și face parte din campania #amcurajulsaspun inițiată de Clubul Parintilor Constienti. Comentariile la aceste postări sunt de suținere și de identificare. Nu acceptăm niciun fel de insultă sau agresivitate în mesajele transmise. Vă mulțumim pentru căldura și susținerea voastră.

imgTE URĂSC!!!! Și asta e tot ce mai simt eu pentru tine acum, mamă. Te urăsc din adâncul meu, nu îți sufăr vocea, ideile, nu îți sufăr mâinile reci. Te urăsc la nivel fizic, am o repulsie necontrolată când te văd, aud sau mă gândesc la tine. Te urăsc pentru că nu ai luptat, nu ai vrut să lupți , ai renunțat ușor, nu ai profitat de ocaziile din viața ta, nu te-ai stimat niciodată. Pentru că ai așteptat să vină cineva să ne salveze si sa te salveze si nu ai înțeles că doar tu ești salvarea. Te urăsc pentru că m-ai părăsit, m-ai dat ca pe un obiect altui proprietar. M-ai împachetat intr-o cutie de carton, ca pe o grămadă de jucării vechi si stricate. Dar eu nu sunt o jucărie mamă!!! Sunt om cu sentimente. M-a durut atât de tare!!! Eram atât de disperată, furioasă, speriată, îngrozită, mută de durere. Vroiam sa vii sa ma iei acasă, colo unde erai tu, acolo era casa mea, chiar și lângă o urnă de gunoi, ar fi fost minunat dacă eram cu tine, doar asta îmi doream. Am plâns atâtea nopți, închideam ochii și încercăm să îmi imaginez că sunt cu tine, ca îți simt mâna, îți aud vocea, ca ma joc in parul tau buclat si moale. Ca ma cuprinzi si ne spunem de o sută de ori noapte buna si apoi adormim. De multe ori m-am gândit că mai bine ar fi fost să mor decât să îmi fie atât de dor de tine mamă. E atât de chinuitor să astepti disperat si sa știi în același timp ca aștepți în zădar.

13617637_1137531112959756_273211429_nDe ce mamă? De ce nu ai găsit altă cale? De ce trebuia să mă excluzi din viața ta? De ce nu m-ai întrebat pe mine, ce îmi doresc eu? M-am simțit un nimic, un gunoi, un ceva fără de valoare, fără preț și însemnătate. Nu eram îndeajuns de bună, valoroasă si importantă ca să mă păstrezi lângă tine. Eram mai puțin importantă decât banii, decât o nouă casă și o nouă viață la care ai tot visat si pe care n-ai mai apucat să o trăiești niciodată. Am urlat nopți la rând de dor, apoi de durere sub ploaia de palme a tatălui meu. Am plâns în tihnă ceva timp. Apoi m-am consemnat. Am înțeles că sunt prea mică și prea slabă ca să schimb ceva. Am înțeles că nu îmi auzi strigătele si plansatele si durerea. Și chiar dacă mi le auzeai uneori la telefon nu aveau nici o importanță. Ție îți place să trăiești în durere, așa ai găsit calea să îți mai provoci înca una, dar mie nu îmi place. Au trecut zile, săptămâni, luni și am reînceput să zâmbesc. Am început să mă joc iar ca un copil ce eram. Am început să îmi indragesc tatăl. M-am impus si forțat să te aștept cuminte, dar era imposibil de dureros. M-am impus să te uit, dar nu puteam să o fac. Și atunci am ales să te urăsc!!! Să te urăsc din tot sufletul meu de copil! Nu te mai puteam iubi, era mult prea chinuitor si dureros pentru mine. De aceea am ales să te URĂSC! Așa am reușit să supraviețuiesc, urandu-te si urand în mine tot ce e al tău. Te-am pierdut mamă, te-am pierdut atunci, cu 17 ani în urmă. Dar mă doare și acum. Mă doare cumplit! Mă simt de multe ori un copil mic si ghemuit intr-un colt de dulap, printre haine si o cutie cu șosete, un copil care stă acolo și plânge pentru că nu va mai putea recupera NICIODATĂ o pierdere imensă. Pe mama! Ai revenit peste mai bine de 5 ani. Dar alta erai tu si alta eram eu. Tu ai revenit, dar eu te-am pierdut atunci, cu 17 ani în urmă!

 

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *