0
0
Din copilărie adoram copiii, eram dădaca tuturor din scara blocului, pe toți ii duceam în spate, pe gât, în brate, mi se părea ca nu e nimic mai frumoasă decât un bebe. În adolescenta visam la un cămin cu minim 3 copiii, frumos, asa cum e prin basme, desigur eu în rol de mama perfecta si neînfricată.
Când am rămas însărcinată cu primul copil, nu puteam crede ca eu îl pot tine sub inima, ca eu sunt în starea aceasta…am făcut muuulte teste și am bocit muuuult, și nu pentru că nu îl vroiam, ci pentru că mă temeam că nu voi face față. Soțul meu nu mă ințelegea, el era euforic. Cred ca de atunci a început depresia prenatala.
Nu credeam în depresie postnatala, ca și toată societatea “normala”, pentru mine asta era un moft, asa… un șantaj pentru soț sau nu știu ce…
Am născut…și sentimentul de neputință, de lașitate, de fericire și de senzație îmi umpleau sufletul, era puiul meu la care ma uitam fricoasă. Țin bine minte cum stăteam deoparte și îmi priveam copilul și mă întrebam… Și mai departe cum? Adică, așa…împreună mereu? Eu de fapt nu sunt pregătită, eu ma tem sa duc în spate asa responsabilitate, sa fiu 24 din 24 cu un pici care e speriat și el ca și mine.
În jur lumea nu e pentru încurajare sau susținere, ești mama, deci automat ai făcut tu ceva studii să știi de ce îți plânge copilul, de ce e nervos, de ce e curios sau “neascultător”. Am avut cazuri când ma uram pentru idea ca nu mai pot, ca nu mai am forță, ca vreau sa dorm și vreau să fie liniște…Vroiam sa dorm măcar câteva ore CONSECUTIV, vroiam sa nu mă doară sânii, să nu mai miros a lapte eu și tot apartamentul nostru. De multe ori îmi culcam puiul și mă duceam în camera de alături și boceam…și mă întrebam, oare mai sunt mame ca mine??? Din acele clipe, am înțeles că indiferent ce fel de mame sunt unele, dar dacă își cresc ele copiii, fără ajutor, fără bunici și bone și se învață singure din maternitatea lor, nu trebuie judecate, că nu arată bine, că au țipat sau că sunt egoiste, ele deja sunt MAME.
Starea mea de neputință a durat exact atât cât să reușesc eu sa trec prin perioada de conștientizare și adaptare cu un bebe, atât cât sa întțeleg ca soțul meu e alături pentru a ma ajuta, si nu cum imi spuneau rudele, sa il las sa se odihneasca ca el munceste pentru noi…Familia e de fapt un tandem, intre sot si sotie, dar noi suntem educate sa ducem tot in spate si sa divizam ce e femeesc si ce e barbatesc. Absurd! Sotul e cel mai bun ajutor gata sa ajute, doar spuneti-I, ca sunt si ei fricosi ca si noi, ei tot prima data sunt tatici! Totul revine la normal cu mici scapari, totul se aranjeaza asa cum trebuie, atunci cind incepi sa fii sigura de sine, cind incepi sa nu asculti pe nimeni din jur si sa iti asculti corpul si propriul bebe. Cit de mici nu ar parea, ei sunt de multe ori mai intelepti ca noi, ei stiu ce vor, ei nu nevoie de regime, nu au nevoie de program…copiii au nevoie de mame odihnite si fericite!
Acum am 2 copiii, care zilnic ma invata multe, de la ei invat ce este de fapt o viata fara griji, cum e sa te detasezi de rutina si sa iti asculti respiratia. Copiii mei mi-au aratat ca eu sunt puternica chiar si atunci cind am curajul sa recunosc ca mi-e greu, eu azi, dupa citiva ani de constientizare si maternitate, azi- dupa multe greseli si incercari esuate, imi sunt busola mea in viata, mie si sotului meu.
Mamicilor, proaspete mamici, eu azi ma uit in urma cu lacrimi in ochi la ce eram eu la inceput de drum, dar stiu o chestie, daca nu traiam tot ce am trait alaturi de copiii mei, daca nu ma luam in miini si nu constientizam ca a fi mama nu e un dar sau talent, ci e o cale care o treci fiind novice…nu eram azi asa fericita si implinita.
P.S. La inceput de cale, atunci cind ne invatam cum e sa fim mame, avem nevoie de oameni pozitivi, de oameni care te incurajeaza si iti zimbesc, apropiati-i, caci aveti nevoie de incurajari, din astia care sa arate cu degetul sunt multi. Eu am avut citiva oameni care atunci cind eu ma jeluiam ca puiul meu are viroza si muci pina la genunchi, imi ziceau ca…sunt copiii si mame condamnati pe viata, si tu esti fericita ca esti sanatoasa linga un bebe sanatos, asta e important. …Si instinctul matern exista, e atunci cind iti asculti copilul nu vecina guraliva.
Fiti mame pozitive si credeti in voi!!!
