De ce fac copiii crizele de plâns și cum le putem gestiona conștient

Crizele de plâns ale copiilor sunt reacții pe care puțini părinți le înțeleg până la capăt sau știu să le gestioneze. Putem să observăm foarte repede cât de tare ne sperie și ne anxietează plânsul. Cât de inconfortabil ne simțim atunci când cineva lăcrimează lângă noi sau când nouă ne vine să plângem.
Unii oamenii se sperie de plâns și îl consideră o deviere de comportament sau îl consideră o formă de manipulare și de obținere a unor lucruri (încă nu am înțeles de ce o abilitate atât de importantă la viața matură, pe care de fapt ne dorim să o aibă viitorul adult, în copilărie este un fel de bau bau al părinților? O abilitate nu deprinde peste noapte, mai ales după ce jumate de viață ai auzit cât de egoist este să vrei atenție, să manipulezi sau să faci anumite acțiuni pentru a obține ce vrei). Plânsul primește tot felul de etichete, care automat sunt folosite pentru caracterizarea copilului: alintat, mofturos, face capricii, etc.
Din punctul meu de vedere toate aceste viziuni vin din frică. Avem inoculată în noi acea frică de a pierde un control pentru care am luptat toată copilăria și care și acum, în viața adultă, este extrem de precar. Și de cele mai multe ori nu ne dăm seama că noi le negăm propriilor noștri copii, exact ceea ce nouă tare ne-a lipsit și ne-am dorit în propria copilărie.
Ne este atât de greu să acceptăm plânsul ca o expresie emoțională perfect normală prin care creierul nostru se descărca și sufletește reușim să ne re-echilibrăm. Cred că explicații sunt foarte multe, dar cea mai evidentă dintre ele este legată de faptul că experiențele timpurii pe care le-am avut cu plânsul nu sunt dintre cele mai pozitive. Cu toții știm expresii de genul: Ce urâtă ești când plângi – Băieții nu plâng niciodată – Dacă mai plângi, îți dau două ca să ai motiv – Nu mai plânge că te trimit la tine în cameră., etc… Astfel avem o asociere evident negativă a plânsului. Am înțeles destul de repede că nu este acceptabil social, că este o rușine sau că plânsul duce la retragerea dragostei.
În acest articol mi-am propus să clarificăm câteva aspecte importante legate de tantrumuri și de ce se întâmplă ele.
Pentru ca să înțelegem tantrumurile, este important să înțelegem anatomia lor. Și de unde se trag.
Cum se dezvoltă creierul copiilor:
Cu toții știm că avem 2 emisfere. Ele sunt separate anatomic și au funcții total diferite.
Emisfera stângă: – îi place ordinea. este logică, literală, lingvistică și liniară și este preocupată de detalii
Emisfera dreaptă: este holistică și non-verbală, transmite și recepționează semnale care ne permit să comunicăm: expresiile facile, contactul vizual, tonul vocii, postura și gestica. Emisfera dreapta este mult mai influențată de creierul primar și cel emoțional.
La copiii mici predomină emisfera dreaptă –  în special in primii trei ani. Partea logică nefiind bine dezvoltată, copiii trăiesc în prezent. Și pentru ei există aici și acum
Scopul nostru: este să îi ajutăm pe copii să învețe cum să folosească cele doua emisfere ale creierului, integrat, ca să fie în armonie.
Reține: atunci când un copil este supărat, de cele mai multe ori logica nu va funcționa, până când nu vom răspunde nevoilor emoționale ale emisferei drepte.
Din toată literatura de specialitate citită, cred că cel mai mult mi-a plăcut această metaforă, care exprimă simplu și pe înțelesul tuturor cum de dezvoltă și funcționează creierul nostru.
Imaginați-vă creierul ca o casă.

  1. Partea de la parter include trunchiul cerebral și regiunea limbică (adică creierul emoțional și reptilian)

  2. Etajul: creierul superior care cuprinde cortexul. Acesta este responsabil de: capacitatea de a lua decizii și de a planifica corect, capacitatea de a controla emoțiile și corpul. înțelegere de sine, empatie, moralitate

La copii creierul de la parter este bine dezvoltat încă de la naștere și se consolidează emoțional în fiecare an. Etajul se dezvoltă până la 24 de ani.
Când acestea doua părți ale creierului lucrează integrat, atunci avem un copil sau o persoana echilibrată.
Rolul nostru ca părinți este să îi ajutăm pe copii să construiască această scară dintre etaj și parter pentru a ajunge la acel adult echilibrat pe care tare îl dorim.

Din cauză că această construcție durează multă vreme și creierul emoțional este mai dezvoltat, reacțiile emoționale ale copiilor sunt mult mai puternice și este extrem de complicat să le inhibi. Unicul factor care poate face asta este FRICA. Pentru că aceasta vine din instinctul de supraviețuire. Și aceasta este explicația cea mai rezonabilă pentru “eficienta” metodelor clasice ca bătaia, amenințarea sau izolarea. Cea mai mare frică a copilului mic este să piardă dragostea părintelui. Și pentru a evita acest lucru, copilul se va nega pe sine pentru a primi acceptarea părintelui. Partea periculoasă este ca o dată cu creșterea copilului, el va muta acest patern în mediul în care se dezvoltă și relația cu părintele va fi din ce în ce mai deficitară.

Înainte să vorbim despre crizele de plâns, este important să facem o scurtă introducere în ce înseamnă emoții și rolul acestora.
Toate emoțiile sunt impulsuri ce te determină să acționezi, planuri imediate de abordare a vieții, planuri pe care le avem înnăscute. În repertoriul nostru emoțional, fiecare emoție joacă un rol unic. Astfel, fiecare emoție pregătește corpul pentru o reacție:
Furia: sângele circulă mai repede în mâini și îți este mai ușor să însfaci o armă și să lovești un dușman. Bătăile inimii cresc și se degaja adrenalina. ceea ce generează un plus de energie suficient de puternic pentru o faptă în forță.
Frica: sângele străbate mușchii cei mare, de exemplu de la picioare și îți este mai ușor să fugi. Între timp trupul paralizează poate pentru a lăsa timp ca omul să evalueze situația și să constate dacă cea mai bună soluție ar fi ascunzatoarea
Fericirea: activitate sporită a centrului creierului, care inhibă sentimentele negative și încurajează creșterea energiei, liniștind ceea ce ar putea ceea ce ar putea declanșa gânduri de îngrijorare
Iubirea: sentimentele de tandrețe și de satisfacție sexuală determină o trezire parasimpatică, adică generează o stare de calm și mulțumire care facilitează cooperarea
Surpinderea: ridicarea sprâncenelor când ești mirat permite mărirea razei vizuale și totodată pătrunderea luminii în retină în cantitate mai mare. Acest fapt oferă informații suplimentare despre un eveniment neașteptat, făcând să fie mai ușor de înțeles exact ceea ce se întâmplă și punerea la cale a celui mai bun plan de acțiune.
Dezgustul: arată la fel în toată lumea și transmite același mesaj: e ceva agresiv ca și gust sau miros sau ceva metaforic. Expresia de dezgust a feței –  buza de sus curbată într-o parte, în vreme ce se înstrâmbă ușor din nas, sugerează o încercare primordială de a închide nările pentru a scăpa de un miros neplăcut sau de a scuipa o mâncare nocivă.
Tristețea: ne ajută să ne adaptăm la o pierdere importantă. Ea aduce scădere în energie și a entuziasmului față de activitățile vieții. Este o retragere retrospectivă pentru a reevalua și rearanja propria viață
După cum vedeți nu există emoții pozitive sau negative pentru că fiecare emoție are un rol foarte important de adaptare a noastră la mediul înconjurător. Cu cât mai conștienți suntem că emoțiile ne ajută și ne transmit mesaje importante pentru noi, cu atât mai ușor va fi să înțelegem ce se întâmplă cu noi și care sunt drumurile pe care trebuie să mergem.
5 lucruri despre TANTRUMURI pe care trebuie să le țineți minte: 

Ele sunt expresii reale ale unei dureri. Pentru ca durerea emoțională activează aceeași zonă din creier ca și durerea fizică
Acestea sunt momente cheie în sculptarea creierului. Sistemul regulator al copilului capătă informații vitale despre cum să gestioneze și să calmeze aceste accese emoționale extrem de puternice.
Dacă tantrumurile sunt lăsate să se consume până la capăt, acestea vor fi din ce în ce mai rare
Nu sunt lupte de putere, nu sunt manipulare sau capricii ale copiilor. De obicei tantrumurile apar după o perioadă mai lungă de frustrări acumulate de către copil și reacția emoțională poate să nu aibă legătură cu factorul declanșator neapărat.
Copilul are nevoie de un sprijin calm și deschis pentru a reuși să se reechilibreze.

Există câteva cauze pentru care copiii pot avea astfel de accese:

  • Oboseala si foame –  de cele mai multe ori copiii devin dificili atunci când o nevoie fizica nu este îndeplinită. Oboseala intesifica emotiile negative, foamea creaza un dezechilibru la nivel hormonal.
  • Cerințele prea ridicate ale părinților. este necesar sa intelegem cum si in ce ritm se dezvolta copilul nostru. este foarte important sa emitem cerinte si asteptari in functie de varsta si dezvoltarea copilului.
  • Nevoi psihologice de baza: stimulare, recunoaștere și structura. Sub-stimularea este o mare durere a creierului. Astfel, copiii vor sa aplaneze aceasta disonanta. cum? foarte simplu. Prin gălăgie, agresivitate sau comportamente distructive.
  • nevoia de atentie este una fundamental umana. comportamentele negative care deriva din acesta nevoie spun unul si acelasi lucru: Te rog!!! nu ma ignora!!!!
  • nevoia de structura este tot o cerință general umană. O societate fără structura este cel mai fertil teren pentru comportamente nedorite. Exact asa este si cu copiii. au nevoie de structura clara, reguli simple și constante si au nevoie de rutina.
  • Gestionarea emotiilor puternice: copiii nu au inca bagajul lingvistic pentru a-si exprima concret emotiile, astfel incat recurg la plans si urlat atunci cand au de-a face cu sentimente puternice ca frustrarea, dezamagirea, gelozia, pierderea. Daca ne ajutam copiii sa gestioneze aceste sentimente, in loc sa ii pedespim sau ignoram, ei invata sa se auto-regleze si sa gestioneze ei aceste sentimente.
  • Stresul nostru este stresul lor. Copiii simt foarte bine starile noastre si de cele mai multe ori comportamentul unui copil este un barometru pentru nivelul de stres al parintelui. strigatele permanente este o modalitate foarte buna de a descarca stresul acumulat prin empatia cu parintele. copiii sunt profund afectati de nefericirea si stresul din sanul familei. daca suntem relaxati sansele sunt foarte mari sa avem un copil relaxat. suntem stresati, avem un copil insuportabil. si sa fim sincer. noi cand suntem stresati suntem insuportabili pentru ceilalti. de ce am avea alte asteptari de la copil 🙂
  • Activam emotiile gresite in copilul nostru prin relationarea cu el. Copiii au un comportament in oglinda. atunci cand stigam la ei se nasc sentimente de furie si frica, facandu-l sa reactioneze negativ. Cand radem si ne jucam, activam sentimentele de grija si bucurie.
  • Agresivitatea are foarte multe surse. Cele mai importante vin din modul in care noi părinții gestionăm situațiile: atunci când acuzăm copilul pe nedrept pentru o faptă, acesta nu va întârzia să-și merite acuza, atunci când suntem inconstanți în limite sau avem măsuri diferite de a analiza o situația, copilul se frustreaza, atunci când exercităm prea mult control și nu oferim copilului spațiu să își ia propriile decizii, copilul va cere acest lucru.

Atunci când avem în fața noastră o astfel de manifestare, scopul nostru este sa ii oferm copilului o stare de siguranța, confort si asigurare.
3 REGULI DE AUR ALE PĂRINTELUI

  • este benefic să îi transmitem copilului toată dragostea noastră. Pentru că asta îi liniștește sistemul de alarmă și copilul se poate echilibra mai ușor și astfel transmitem o stare de siguranță

  • calmul nostru îl transmitem încet încet copilului și astfel îi oferim copilului confortul de a-și găsi echilibrul în ritmul lui.

  • prezența noastră permanentă îi oferă copilului spațiul de încredere și iubire de care are nevoie pentru a se liniști

Reglează-ti propriile emoții pentru a putea face emoțiilor puternice ale copilului. Când ne menținem calmul, ii comunicam copilului ca nu este nici o alarma, chiar dacă asta simte la moment. Asta il ajuta sa se simta in siguranta.
Utilizează actiuni simple, fă actiuni calme sau ofera alegeri simple. Daca copilul este suparat ca nu vrea sa se imbrace, poti sa îl intrebi dacă vrea pantaloni verzi sau albastri.
Imbrătișează sau ține copilul blând. Câteodată ajută sa ținem blând copilul, dar este foarte important ca tu sa fii calm și sa te simți în control când faci asta. Calmul din corpul tău îl poate ajuta pe copil sa se regleze . Poți spune cuvinte simplu. Stiu, stiu…
Seteaza o limita, empatic. Coboara la nivelul lui, pune o mana in jurul lui, uitat-te in ochi si spune-i cat mai empatic: Acum nu vei primi o bomboana. Este aproape ora cinei. Rezultat garantat ca va avea o criza de plans.
Seteaza orice limita e necesara pentru a pastra siguranta tuturor, in timp ce validezi supararea.
ex: Esti foarte suparat, dar nu lovim. Vream sa fim amandoi in siguranta
Daca este furios, in loc sa plânga, ajuta-l sa depășească fricile  prin arătarea dragostei fata de le atunci când este sfidîtor.
ex: Puiule, ai aruncat jucăria in pisica. Pisica s-a speriat. Jucăriile nu sunt pentru aruncat”
Dacă copilul se enervează, stai conectat. Nu trimite un copil sa se calmeze de unul singur. Asta ii transmite mesajul ca este singur în învățarea gestionarii emoțiile serioase pe care le simte.
Creează un mediu sigur. Lacrimile au scopul de  a spăla sentimentele rănite, asa cum se spală o rana. Nu vorbiți mult în timpul crizei, pentru ca il distrage pe copil de la emoții și îl duci în rațional, blocând lacrimile.
Poți să îi spui încet: Sunt aici, ești în siguranță.
Ignora orice nesimțire, nu o lua personal și abține-te de la consecințe. Acum nu este moment sa il inveti nimic. Aceste reactii nu au legatura cu tine, chiar daca striga ca te uraste. Poti sa ii oferi un feed-back de genul: Aud cat esti de suparat si cata ura simti acum. Te iubesc indiferent de cat de nervos esti.
Reaminteste-ti in permanenta ca stresul copilului este real. Daca un copil de 2 ani plange pentru ca fratele i-a luat jucaria, nu este doar un moft. 
Una dintre cele mai facile tehnici pe care le putem utiliza atunci când copilul are o reacție emoțională, atât pentru a-l ajuta să se liniștească, cât și pentru a-i modela comportamente dezirabile, este VALIDAREA EMOȚIONALĂ

1. Să asculți atent și silențios. este foarte important sa ii arătăm copilului interes sincer legat de situația lui. Pentru ca de cele mai multe ori au nevoie sa fie ascultat, nu au nevoie sa le spunem nimic. Și astfel procesul de rezolvare a problemei nu este deranjat.
2. Poți să confirmi și să accepți ceea ce simt prin cuvinte simple ca:
“Oh . . . Mmm . . . Inteleg . . .”
În loc să ne exprimăm părerea, să ținem o predica sau să dăm soluții, putem sublinia interesul nostru prin exclamații scurte, înțelegătoare care să ofere și un feed-back auditiv.
3. Poți sa le spui emoțiilor pe nume.
Spunând emoțiilor pe nume ii ajutam pe copii sa verbalizeze stările lor interne, le arătăm că înțelegem prin ce trec și astfel modelam și exprimarea.
Dacă le negi emoțiile sau ii forțezi să treacă prea repede peste ceea ce simt, lucrurile se agravează.
Ca parinți avem senzația că spunând emotia sau lasând plânsul, lucrurile se agravează. Și noi nu vrem asta. Noi vrem copii fericiti.
Atunci cand ii spui ce simte, el se simte inteles. Cineva ii descifreaza lumea aia interioara atât de complicat de gestionat.
“Asta pare a fi frustrant!”
4. Poti sa le implinesti dorintele prin participarea la fantezii despre ceea ce isi doresc.
Jocul acesta de fantezie le ofera copiilor acea senzatie ca ceea ce isi doresc ei conteaza pentru tine si ca tu, ca parinte, vrei sa il ajuti sa gestioneze cat mai bine aceste situatii de refuz. Si ei pot empatiza cu tine si decizia ta.
În plus explicatiile logice legate de faptul ca nu primește ceva, nu ajung tot timpul acolo unde trebuie si nu tot timpul sunt intelese.

Plânsul și mai ales momentele de declanșare emoțională fac parte din viața noastră și mai ales din viașa copiilor. Sănătatea mentală este foarte mult determinată de modul în care reușim să recunoaștem aceste emoții și reușim să le integrăm în viața noastră pentru ca ele să devină un sprijin pentru noi, dar nu să ne saboteze atunci când ne este lumea mai dragă. Noi suntem acum acel MODEL la care copilul se uită și de la care învață tot ce trebuie despre lumea lui interioară și despre a celorlalți. Este foarte important să înțelegem că de fiecare dată când alegem cu să acționăm, alegem ce fel de model vrem să oferim.

Surse: Daniel Goleman: Inteligența emoționala, Laura Markham: Copii liniștiți, părinți fericiți
Sursa foto: ookee.ro

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *