Despre arta disciplinei

Read Time:9 Minute, 15 Second

De câte ori discutam despre creșterea copiilor ajungem inevitabil la disciplina. Cuvântul acesta este atât de împământenit in vocabularul nostru, încât noi, ca părinti ,ne identificam cu acest cuvânt uneori prea mult. Modul în care ne creștem copiii variază foarte mult de la societate la societate, dar toți părintii doresc aceleași lucruri pentru copiii lor: vor sa aibă auto-control, sa se auto-regleze si sa aibă capacitatea de a se auto-disciplina.

Disciplina este văzută ca o acțiune pe care o faci unui copil atunci când acesta face ceva ce noi nu ne dorim să facă. Astfel, granița între disciplină și pedeapsă este foarte confuză și pierdem multe oportunități pe care ni le oferă de fapt disciplina.
Rădăcina cuvântului vine de la discipol. Discipolul este cineva care este învățat sau este un follower, cineva care este învățat de un mentor. Disciplina este arta de a educa cu înțelepciune. Şi rolul cel mai important al unui părinte este de a învăța.
Îi învățam tot timpul pe copiii noștri prin exemplu personal despre ce înseamnă să fii om, chiar dacă ceea ce îi învățam este sau nu înțelept.

În momentele în care un părinte simte că un copil a făcut ceva nepotrivit sau ceva care cere corectare sau ghidare, arta disciplinei este cea care determină ceea ce vor obține din această experiența atât copilul, cât şi părintele. Părintii pot simți diferit în raport cu comportamentul unui copil. Unii părinti au claritate în aceste momente. Unii sunt confuzi, simt frustrare, furie sau tristețe atunci când vine vorba să-şi pregătească copiii corect pentru a trăi în societate şi în același timp să le respecte nevoia lor de a avea propria contribuție socială.

Disciplina înseamnă de fapt ceea ce noi adulții facem împreună sau pentru copii și nu înseamnă ca scopul nostru este să ii oprim sa aibă comportamente nedezirabile. Ghidarea comportamentului are scop ul de a ajuta copiii sa fie auto-disciplinați în timp ce învață cum sa pună în practica comportamentele dezirabile.
Auto disciplina este o abilitate extrem de folositoare. Ne permite sa stabilim scopuri pe care le și atingem, sa fim realiști cu noi înșine și sa ne asumam consecințele acțiunilor noastre. Auto-disciplina ne ajuta sa devenim indivizi responsabili, sa ne gândim la alții și sa ne dezvoltăm.

Însă nu ne naștem cu ea. Ea se dezvolta în timp, trebuie sa muncim pentru ea și devenim mai buni cu cât înaintam în vârsta. Auto-disciplina poate fi hrănita, ghidata si încurajată, dar nu poate fi forțată sau impusa.

Dacă vrem copiii noștri sa fie disciplinați, trebuie sa ne focalizam mai întâi asupra noastră. Nu ne putem ajuta copiii să-si dezvolte autodisciplina, atâta timp cât noi nu o avem. Când ne pierdem controlul si strigam, acuzam sau chiar lovim, cum ne putem aștepta copiii noștri sa învețe auto-controlul.

Disciplina este o călătorie de o viata prin care ne auto-disciplinam, ne descoperim si învățam.

Există câteva modalități prin care părintii răspund sau reacționează atunci când este nevoie de disciplină. Acestea au loc mai întâi în mintea părintelui şi apoi duc la interacțiunea propriu-zisă între părinte şi copil. Avem trei categorii de bază: autoritatea, permisivitatea şi disciplina.
Autoritatea și permisivitatea pot avea niște puncte unde se unesc, pentru că ambele privează coipilul și părintele de acel sentiment de capacitate. Însă, permisivitatea poate fi acea punte de legătură între între autoritate și disciplină, mai ales în momentele în care părintele învață noi modalități de interacțiune și comunicare cu copilul.

Ce înseamnă autoritate (scopuri și acțiuni)

Caută să impună experiențe negative asupra copilului ca răspuns la ceea ce a făcut copilul, astfel încât acesta să se simtă rău şi să nu mai repete comportamentul respectiv. Sau are ca scop să îl facă pe copil să plătească pentru acțiunile sale, lucru asemănător cu acea penitență spirituală. Poziționarea este autoritară şi părintele îşi afirmă poziția superioară , de putere în fața copilului.
îi transmite copilului mesajul de NU, să se oprească din ceea ce face, folosind umilirea, furia sau tipuri de pedepse pentru a opri acțiunea sau a taxa o acțiune deja făcută.
Umilește verbal copilul. Îl face să se simtă vinovat prin comunicare verbală sau non verbală, prin cuvinte sau mesaje transmise.
Reacție la furie. Acuză şi pedepsește copilul pentru experienţierea furiei de către părinte. Produce rușine faţă de acel comportament taxat
Taxează copilul prin retragerea dragostei. Ia copilul din situație şi îl plasează într-un loc fără acces la dragostea unui părinte
Crează o situație de abandon fals, prin faptul că pretindem că plecăm sau chiar plecăm de lângă copil
Pedepseşte copilul prin metode fizice: pişcare, pălmuire, lovire. Scopul este de a provoca durere corpului.
Pedepseşte copilul prin atle mijloace cu intenţia de a-l face pe copil să se simtă rău.
Forţează copilul să se scuze sau să facă anumite lucruri înainte să i se permită acestuia să interacşioneze cu altii sau să primească iubire.
Amenință copilul cu urmări în caz că acesta nu ascultă

Ce se întâmplă în copil atunci când părintele își exercită autoritatea: Cei patru R aI Pedepselor

RESENTIMENTE	“E nedrept, nu pot sa am incredere in adulti”
RAZBUNARE	“Acum castiga ei, dar imi voi lua revansa”
REBELIUNE	“O sa fac invers, doar ca sa le arat ca nu trebuie sa fac asa cum zic ei”
RETRAGERE	A) Viclenie ”Nu voi fi prins data viitoare” B) Stima de sine redusa “Sunt un om rau”

Permisivitatea îi permite copilului să fie autonom, fără să existe consecințe. Însă copilul nu are parte de o ghidare conștientă.

retragere emoțională față de copil, indiferență, fără să ofere ghidare pentru comportamente acceptabile
ignorarea comportamentului și a copilului, sperând că acel comportament va dispărea până la urmă
permite copilului să continue comportamentul deși părinții știu că este inaccepatbil social, că este cu potențial de a face rău cuiva sau că este un dezavantaj social major pentru copil.
oferă explicații multiple pentru comportamentul copilului (explicații chiar foarte pertinente), însă uită să ajute copilul să faca față la situația respectivă
acuză pe ceilalți pentru comportamentul copilului, fără a oferi ghidare
se abține de la ghidarea copilului, chiar dacă părintele simte că acesta ar beneficia sau ar avea nevoie de asta.

Disciplina

Scopul: de a ghida copilul într-o maniera clara, cu respect si dragoste, ca el sa devina conștient de sine si sa învețe autodisciplina. Pentru ca copilul sa învețe ce înseamna puterea, stima de sine, valoarea proprie si sa creadă in faptul ca natura sa interioara este buna si ca are nevoie de hrană si creștere.

Acceptați ca acel comportament se întâmpla/s-a întâmplat, iubiți-l întâi si apoi ghidați-l spre un comportament mai adecvat .
Aveți încrederea ca copilul vrea, cu adevarat, să se înțeleagă cu voi și sa coopereze, chiar dacă comportamentul nu va spune exact asta.
Observați comportamentul care necesita un răspuns, acesta poate varia de la părinte la părinte si de la situație la situație si se poate schimbă în timp. Focusați atenția pe opusul comportamentului nedorit, pe comportamentul dorit si comunicați-l copilului. Ex. Ales își lovește sora, iar mama ca răspuns, ii vorbește si ii arata cum ar trebui sa se comporte “oamenii nu sunt pentru ca sa-i lovești, te rog sa fii delicat cu surioara ta”
Spuneți copilului sa aleagă o alta abordare, oferindu-i un exemplu concret sau mai multe opțiuni din care ar putea alele. “Sara, când îmi zici sa iți dau biscuiți chiar acum, am senzația ca îmi dai ordine, si mie îmi place sa fiu rugata frumos. Vrei sa încerci sa ceri biscuiții in alt mod?
Modelați comportamentul dorit și în afara situației. Ex: copilul apuca câinele de urechi, părintele ii ia delicat mâinile si ii arata, in timp ce ii zice ca câinelui ii place sa fie atins cu mare grija si delicatețe
Recunoașteți faptul ca unii copii( si părinti) au nevoie de spațiu atunci când simt emoții intense cum ar fi frustrarea, sau furia sau tristețea. Si ca au nevoie si de dragoste necondiționată si de multa acceptare. Luați copilul din situația respectiva si stați cu el într-un spațiu plăcut, sigur atâta timp cit emoțiile sunt puternice, si lăsați lacrimile sa vina, dacă este cazul.
Gândiți-va bine dacă ii oferiți un exemplu in momentul respectiv si încercați sa acționați asa cum ați vrea sa modelați comportamentul
Uitați-vă la copil ca la o oglinda. Ce reflecta comportamentul lui despre voi ? In momentul in care lucrați asupra vindecării emoționale proprii si a respirațiilor adânci, ghidarea pe care vreți s-o oferiți, devine mai clară.
Dintr-o pozitie neutră, întrebați copilul cum se simte cu ceea ce a făcut. Întrebați-l dacă ii pare rău, si ce ar alege sa facă data viitoare sau dacă are vreo soluție pentru situația dată. Copiii sunt geniali șirăspund bine la astfel de abordare, mai ales când emoțiile sunt puternice încă.
Incurajați copilul sa aibă încredere in sine, să caute in interior un răspuns sau o soluție la o situație, ca sa învețe sa ia decizii si sa învețe din consecințe si sa-si asume responsabilitatea pentru acțiunile sale.
Incurajați copiii sa observe cum se simt si cum alții se simt ca răspuns la acțiunile lor, incurajat-i sa mențină o balanță intre integritatea si demnitatea lor si a celorlalți.
Ghidați copilul sa recunoască unde apare o problema si sa caute soluții prin brain storming, singur si împreuna cu alții ca sa-si dezvolte încrederea in sine si abilitățile de rezolvare a problemelor si a conflictelor.
Modelați si împărtășiți cu copiii cum sa reacționeze la emoții într-un mod responsabil prin antrenarea emoțiilor si reacțiilor.
Aveți încredere ca copiii mereu învață si ca fiecare comportament “greșit” este doar o ocazie perfecta pentru copil si părinte sa învețe împreuna cum se face.
Recunoașteți ca repetarea si continuitatea e parte din învățare, din proces.

Fiecare părinte își definește propria înțelegere asupra disciplinei. Decizia trebuie să ia în calcul efectele pe termen scurt și pe termen lung ale acțiunilor pe care le face. În timp ce stilul autoritar obține obediență pe termen scurt, aceasta vine dintr-o relație bazată pe frică și, pe termen lung, acest stil de parentare dezvoltă agresivitate și are efecte pe care nu le putem prevedea inițial. Disciplina durează mai mult pentru ca este nevoie de multă repetiție și pornește din dorința de a construi o relație de încredere prin care se dezvoltă auto-cunoașterea și încrederea în sine.
Metodele de învățare diferă de la părinte la părinte, în funcție de de factori ca personalitate, experiențe trecute, conștientizare a alegerilor. Modul în care se face învățarea îi influențează pe toți cei implicați în proces, iar dacă lucrurile se întâmplă corect, va fi un beneficiu pentru toți.

Disciplina onorează valoarea înnăscută a tuturor celor implicați. A învăța prin înțelepciune ne eliberează de modele vechi ca rușinea, agresarea sau alte modalități negative și se focalizează pe deprinderea comportamentelor dezirabile, permițându-i copilului să fie unic prin el însuși.

Concluzie

	PEDEAPSA	DISCIPLINA
SCOP	Sa aplici penalizare pt ofensa	antrenament pentru imbunatatire si maturitate
FOCUS	greseli trecute	acte corecte din viitor
ATITUDINE	ostilitate, frustrare din partea parintelui	dragoste si grija din parintelui
EMOTII	frica si vinovatie	siguranta